Cartea Cântarea Cântărilor - cateheza catolica

Cartea Cântarea Cântărilor

Prezentare:

Nu întâmplător această carte este numită Cântarea Cântărilor. Este cel mai frumos cântec, format parcă din mai multe strofe pline de iubire. Iubirea este între un tânăr şi o tânără care se întâlnesc, se rătăcesc, se caută şi, în final, se regăsesc. O adevărată poveste de dragoste curată, un poem de iubire. Oricine s-ar fi aşteptat să găsească în Sfânta Scriptură cărţi despre spiritualitate, morală, pastorală, dogmatică etc., dar un poem de iubire, poate mai puţin. Şi totuşi ea există. Face parte din canonul Sfintei Scripturi. E o carte acceptată şi de Septuaginta şi de Vulgata. O acceptă şi Biserica creştină şi se bucură să-i poată descoperi adevăratele sensuri.

Se numeşte astfel pentru că este cea mai frumoasă dintre cântări, este regina cântărilor. Din ea citeau evreii în ultima zi de Paşti.

Aparţine grupului de cărţi sapienţiale pentru că, asemenea şi altor cărţi din Sfânta Scriptură, şi aceasta a fost atribuită lui Solomon. Aparţine cărţilor sapienţiale şi pentru faptul că tratează una dintre cele mai sensibile probleme ale vieţii: iubirea. A ajuns în forma pe care o are astăzi undeva pe la începutul secolului al IV-lea îi.C. Oricum autorul este un înţelept.

Pentru lumea noastră de astăzi, mai ales pentru cultura din care facem noi, ca popor aparte, cartea Cântarea Cântărilor pare puţin şocantă. Face parte mai degrabă din seria romanelor de dragoste. Cu toate acestea ea are şi un caracter profund simbolic.

Cartea are 14 capitole, împărţite astfel:

- 1,1-4: titlul şi prologul;

- 1,5-2,7: primul poem;

- 2,8-3,5: al doilea poem;

- 3,6-5,1: al treilea poem;

- 5,2-6,3: al patrulea poem;

- 6,4-8,5: al cincilea poem;

- 8,6-7: epilogul;

- 8,8-14: adaos.

Cartea vorbeşte despre o tânără care este adusă dintr-un mediu de la ţară la palatul regelui Solomon. Împăratul o doreşte în căsătorie, ea însă vrea să rămână fidelă prietenului ei. Nu o impresionează nimic din cele pe care le vede la rege, nici din splendoarea palatului, nici corul prin care regele încearcă s-o ademenească. Renunţă la toate şi se întoarce la prietenul ei, un păstor.

Pe parcursul istoriei cartea Cântarea Cântărilor a avut interpretări diverse:

Mai întâi se poate vorbi de o interpretare alegorică. În acest caz, iubirea dintre cei doi tineri este simbolul iubirii dintre Dumnezeu şi poporul său sau invers, a poporului faţă de Dumnezeu. Creştinii au văzut în această alegorie iubirea dintre mirele Isus Cristos şi mireasa sa, Biserica.

Există apoi o interpretare literală, care scoate în evidenţă că poemul din Cântarea Cântărilor în mod intenţionat a fost lăsat astfel, tocmai pentru a exalta şi evidenţia iubirea umană aşa cum a voit-o şi a creat-o Dumnezeu, iubire care conduce spre sacramentul Căsătoriei.

Obiectiv:

Conştiinţa că iubirea este voită de Dumnezeu şi că devine păcat în momentul în care este îndepărtată de la scopul pentru care a creat-o Dumnezeu.

Învăţătură:

Într-o lume în care iubirea carnală, sexul, tinde să înlocuiască ierarhia valorilor, cartea Cântarea Cântărilor are rolul de a lumina "această generaţie", de a o orienta spre adevăratul sens al iubirii, spre Dumnezeu.

Cântarea Cântărilor aminteşte omului că Dumnezeu l-a vrut bărbat şi femeie şi că împreună sunt chemaţi să lucreze la mântuirea lor. (Preoţii, călugării, călugăriţele sunt o prefigurare a împărăţiei lui Dumnezeu, împărăţie unde nu se căsătoreşte nimeni, unde vom fi ca îngerii cerului.)

Poemul prezintă trăiri pline de încărcătură emoţională. Cei doi se iubesc cu adevărat. Modalitatea în care sunt cântate toate trăirile emoţionale depăşeşte cu mult intenţiile ascunse ale multor filme din zilele noastre. Cântarea Cântărilor nu propune o lume falsă, o lume în care, prin sex, se poate rezolva orice. Nu propune nici măcar o filozofie, ci pur şi simplu e viaţă. O viaţă normală a doi tineri care se iubesc cu adevărat şi pentru asta doresc să fie împreună, se caută şi se bucură împreună. În acelaşi timp, nici nu ne prezintă doi tineri plini de gelozie unul faţă de celălalt. Iubirea dintre ei este sinceră şi conduce spre căsătorie. Este principalul scop pentru care Dumnezeu a sădit acest sentiment în oameni.

Am putea spune că cei doi tineri, prin iubirea pe care o au unul faţă de celălalt, ştiu să se respecte. Momentul întâlnirii este o bună ocazie în a-şi aprecia unul altuia părţile fizice cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. E un moment de apreciere şi nu de păcat. Se pare că cei doi tineri au noţiunea răului moral, de aceea se opresc la a cânta ce are celălalt mai frumos, punând totuşi sentimentul iubirii curate pe primul loc.

Cântarea Cântărilor este un poem al curajului în vederea unei iubiri sincere, curate, care să se finalizeze prin sacramentul Căsătoriei, e un poem al respectului şi al aprecierilor sincere.

Practic:

- Folosindu-vă de interpretarea alegorică, căutaţi mai multe înţelesuri pentru cartea Cântarea Cântărilor.

- Din cartea Cântarea Cântărilor rezultă că iubirea celor doi tineri unul faţă de celălalt este mare şi sinceră. Înlocuiţi-l pe tânăr cu Isus Cristos şi pe tânără cu Biserica, după care încercaţi să faceţi un tablou al iubirii dintre Cristos şi Biserică.

- În ce forme se poate vorbi despre iubirea lui Isus faţă de Biserică? Cum se manifestă această iubire?

- Faceţi o comparaţie între iubirea sinceră dintre cei doi tineri şi iubirea dintr-o familie după prima lună de căsătorie.

- Dacă ar fi să-l comparaţi pe tânărul din carte cu un personaj al zilelor noastre, cu cine l-aţi compara? Dar pe tânără? De ce?

- Descrieţi iubirea lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi din perspectiva cărţii Cântarea Cântărilor.

Texte de referinţă:

"Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! Regele m-a dus în magaziile sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte! Neagră sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasă, ca sălaşurile lui Chedar, ca şi corturile lui Solomon. Nu vă uitaţi că sunt negricioasă, doar soarele este acela care m-a ars. Fiii mamei mele s-au mâniat, m-au trimis să le păzesc viile, dar via mea nu mi-am păzit-o. Spune-mi, iubitul meu, unde îţi paşti tu oile? Unde te odihneşti tu la amiază? De ce oare să rătăcesc în zadar pe la turmele prietenilor mei?" (Ct 1,1-6)

"Eu sunt narcisa din câmpie, sunt crinul de prin vâlcele. Cum este crinul între spini, aşa este draga mea între fete. Cum este mărul între copaci, aşa este dragul meu printre flăcăi. Îmi place să stau la umbra mărului, dulce este rodul lui în gura mea" (Ct 2,1-3).

"Marea nu poate stinge iubirea, nici râurile s-o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispreţ ar fi respins" (Ct 8,7).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, tu ne-ai iubit cu o dragoste infinită şi ne-ai îndemnat să te iubim la fel. Fă să avem faţă de tine o iubire sinceră. Amin.

Despre casatorie

Intrebare: Este corect pentru un crestin sa faca curte sau sa se casatoreasca cu un necrestin?
Raspuns: 2 Corinteni 6:14 spune: “Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este intre neprihanire si faradelege? Sau cum poate sta impreuna lumina cu intunericul?” Desi acest pasaj nu mentioneaza in mod specific termenul casatorie, in mod clar are implicatii in ceea ce priveste casatoria. Si pasajul continua astfel: “Ce intelegere poate fi intre Hristos si Belial? Sau ce legatura are cel credincios cu cel necredincios? Cum se impaca Templul lui Dumnezeu cu idolii? Caci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui si voi umbla in mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, si ei vor fi poporul Meu.” De aceea: „Iesiti din mijlocul lor, si despartiti-va de ei, zice Domnul; nu va atingeti de ce este necurat, si va voi primi” (2 Corinteni 6:15-17).

Biblia merge mai departe si spune: “Nu va inselati: „Tovarasiile rele strica obiceiurile bune”” (1 Corinteni 15:33). A avea orice fel de relatie intima cu un necredincios poate conduce rapid si usor la lucruri care iti vor fi piedici in umblarea ta cu Hristos. Noi suntem chemati la evanghelizarea celor pierduti si nicidecum la a deveni intimi cu acestia. Nu este nimic gresit in a construi relatii de prietenie de calitate cu necredinciosii – insa acesta este cel mai apropiat nivel pana la care putem merge. Daca ii faci curte unui necredincios, care consideri ca iti este prioritatea, sa intretii o relatie romantica cu acea persoana, sau sa il castigi pentru Hristos? Daca esti casatorit(a) cu un necredincios/necredincioasa, cum puteti voi doi sa cultivati o relatie intima cuprinzand si aspectele spirituale in casatoria voastra? Cum poate fi construita o casnicie de calitate daca voi doi aveti opinii divergente cu privire la cel mai important lucru din univers – persoana Domnului Iisus Hristos?

"Dar cu privire la lucrurile despre care mi-ati scris, este bine pentru barbat sa nu se atinga de femeie. Totusi.din cauza desfranarii, fiecare sa-si aiba sotia lui si fiecare femeie sa-si aiba sotul ei. Sotul sa dea sotiei ce-i datoreste, si tot asa si sotia fata de sotul ei. Sotia nu este stapana pe trupul ei, ci sotul; tot astfel, nici sotul nu este stapan pe trupul lui, ci sotia. Sa nu va lipsiti unul de celalalt decat doar prin buna invoiala, pentru un timp, ca sa va dedicati rugaciunii; apoi sa fiti iarasi impreuna, ca sa nu va ispiteasca necuratul, din cauza lipsei voastre de stapanire. [...] Dar daca nu se pot infrana, sa se casatoreasca, pentru ca este mai bine sa se casatoreasca decat sa arda. Celor casatoriti le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca sotia sa nu se desparta de sot. Daca este despartita, sa ramana necasatorita sau sa se impace cu sotul ei. Si nici sotul sa nu-si lase sotia."

Daca un om are o sotie neloială si ea voieste sa traiasca inainte cu el, sa nu se desparta de ea. Si daca o femeie are un sot neloial si el voieste sa traiasca inainte cu ea, sa nu se desparta de sotul ei. Caci sotul necredincios / neloial este sfintit prin sotia credincioasa / loiala si sotia necredincioasa / neloiala este sfintita prin sotul ei; altminteri, copiii vostri ar fi necurati, pe cand acum sunt sfinti. Daca cel necredincios se desparte, sa se desparta; in imprejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legati; Dumnezeu ne-a chemat sa traim in pace."

Dupa cum se vede, daca cel necredincios (cel care nu iubeste) vrea sa traiasca langa cel credincios (care iubeste)... cel credincios (care iubeste) sa nu se desparta. E perfect logic: dragoste cu sila nu se poate, deci ce-l care iubeste nu-l poate obliga pe cel ce nu iubeste sa-l iubeasca, insa daca cel care nu simte nimic pentru partener vrea sa ramana in familie, e ok. Deci nimic fara voia celui in cauza!

"Caci ce stii, sotie, daca iti vei mantui sotul? Sau ce stii tu, sotule, daca iti vei mantui sotia? Incolo, fiecare sa umble asa cum l-a asezat Domnul, asa cum l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este randuiala pe care am asezat-o in toate bisericile.

"Cat despre fecioare (se specifica: atat barbati cat si femei), nu am o porunca din partea Domnului; dar imi dau o parere, ca unul care am primit de la Domnul harul sa fiu vrednic de crezare. Iata deci ce gandesc eu ca este bine, avand in vedere stramtoarea de acum: este bine pentru un barbat sa ramana asa cum este. Esti legat de o sotie? Nu cauta sa fi dezlegat. Nu esti legat de o sotie? Nu cauta sotie. Insa, daca te insori, nu pacatuiesti. Daca fecioara se marita, nu pacatuieste."

Deci, nu este pacat casatoria, caci este ingaduita. Insa ea se realizeaza si ramane in conditiile de mai sus: in pace si iubire! Atentie insa la specificarea "necazuri pamantesti", nu se refera la copii, caci cu siguranta copiii nu-s necazuri. Suferinta creata de si in familii prin lipsa iubirii si implinirii sufletesti atrage alterarea sufleteasca care se transpune in suferinta trupului, care este materie, pamant.

"Iata ce va spun, fratilor: timpul s-a scurtat; de aceea cei care au sotii sa fie ca si cum n-ar avea; cei care plang, ca si cum n-ar plange; cei care se bucura, ca si cum nu s-ar bucura; cei care cumpara, ca si cum n-ar stapani; cei care se folosesc de lumea aceasta, ca si cum nu s-ar folosi de ea; caci chipul lumii acesteia trece.

Dar eu as vrea ca voi sa fiti fara griji. Cine nu este casatorit se ingrijeste de lucrurile Domnului, cum sa placa Domnului. Dar cine este casatorit se ingrijeste de lucrurile lumii, cum sa placa sotiei. Si intre o sotie si o fecioara este o deosebire; cea nemaritata se ingrijeste de lucrurile Domnului, ca sa fie sfanta si cu trupul si cu duhul; iar cea maritata se ingrijeste de lucrurile lumii, cum sa placa sotului ei. Va spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca sa pun o cursa inaintea voastra, ci pentru ceea ce este frumos si ca sa puteti sluji Domnului fara piedica."

Cei care au sotii sa fie ca si cum nu ar avea nu se refera la a umbla din dama in dama, ci a trai detasat fata de suferintele create de partener, cei care plang sa incerce sa nu mai ajunga la faza de a plange, cei care se bucura sa nu o faca excesiv, iar cei care cumpara sa nu devina stapani pe ceea ce tot prin bunavointa divina ajung sa detina.

"Daca cineva gandeste ca virginitatea este nepotrivita, ca a trecut de floarea varstei si nevoia cere asa, sa faca ce vrea; nu pacatuieste, sa se casatoreasca. Dar cine a luat in inima lui o hotarare tare si nu este fortat de nevoi, ci este liber sa lucreze cum vrea si a hotarat in inima lui sa-si pastreze virginitatea, bine face. Astfel, cine se casatoreste bine face; si cine nu se casatoreste, bine face. O sotie este legata de lege atata timp cat traieste sotul; dar daca-i moare sotul, este libera sa se marite cu cine vrea, numai in Domnul. Dar, dupa parerea mea, va fi mai fericita daca ramane asa cum este. Si gandesc ca si eu am Duhul lui Dumnezeu."

Iata ca Dumnezeu a dat liberul arbitru.

A trai, nu inseamna ca traieste trupul, ci ca traieste sufletul. Deci daca sotul sau sotia moare este liber/a sa faca ce vrea. Deci,casatoria trebuie realizata cata vreme exista intelegere, comunicare, afectiune intre parteneri. Cata vreme exista multumire unul fata de celalalt si pace. Caci acolo unde este tristete, suferinta, violenta verbala sau fizica, ingerii nu vin, iar protectie divina nu este.