Cartea Cântarea Cântărilor - cateheza catolica

Cartea Cântarea Cântărilor

Prezentare:

Nu întâmplător această carte este numită Cântarea Cântărilor. Este cel mai frumos cântec, format parcă din mai multe strofe pline de iubire. Iubirea este între un tânăr şi o tânără care se întâlnesc, se rătăcesc, se caută şi, în final, se regăsesc. O adevărată poveste de dragoste curată, un poem de iubire. Oricine s-ar fi aşteptat să găsească în Sfânta Scriptură cărţi despre spiritualitate, morală, pastorală, dogmatică etc., dar un poem de iubire, poate mai puţin. Şi totuşi ea există. Face parte din canonul Sfintei Scripturi. E o carte acceptată şi de Septuaginta şi de Vulgata. O acceptă şi Biserica creştină şi se bucură să-i poată descoperi adevăratele sensuri.

Se numeşte astfel pentru că este cea mai frumoasă dintre cântări, este regina cântărilor. Din ea citeau evreii în ultima zi de Paşti.

Aparţine grupului de cărţi sapienţiale pentru că, asemenea şi altor cărţi din Sfânta Scriptură, şi aceasta a fost atribuită lui Solomon. Aparţine cărţilor sapienţiale şi pentru faptul că tratează una dintre cele mai sensibile probleme ale vieţii: iubirea. A ajuns în forma pe care o are astăzi undeva pe la începutul secolului al IV-lea îi.C. Oricum autorul este un înţelept.

Pentru lumea noastră de astăzi, mai ales pentru cultura din care facem noi, ca popor aparte, cartea Cântarea Cântărilor pare puţin şocantă. Face parte mai degrabă din seria romanelor de dragoste. Cu toate acestea ea are şi un caracter profund simbolic.

Cartea are 14 capitole, împărţite astfel:

- 1,1-4: titlul şi prologul;

- 1,5-2,7: primul poem;

- 2,8-3,5: al doilea poem;

- 3,6-5,1: al treilea poem;

- 5,2-6,3: al patrulea poem;

- 6,4-8,5: al cincilea poem;

- 8,6-7: epilogul;

- 8,8-14: adaos.

Cartea vorbeşte despre o tânără care este adusă dintr-un mediu de la ţară la palatul regelui Solomon. Împăratul o doreşte în căsătorie, ea însă vrea să rămână fidelă prietenului ei. Nu o impresionează nimic din cele pe care le vede la rege, nici din splendoarea palatului, nici corul prin care regele încearcă s-o ademenească. Renunţă la toate şi se întoarce la prietenul ei, un păstor.

Pe parcursul istoriei cartea Cântarea Cântărilor a avut interpretări diverse:

Mai întâi se poate vorbi de o interpretare alegorică. În acest caz, iubirea dintre cei doi tineri este simbolul iubirii dintre Dumnezeu şi poporul său sau invers, a poporului faţă de Dumnezeu. Creştinii au văzut în această alegorie iubirea dintre mirele Isus Cristos şi mireasa sa, Biserica.

Există apoi o interpretare literală, care scoate în evidenţă că poemul din Cântarea Cântărilor în mod intenţionat a fost lăsat astfel, tocmai pentru a exalta şi evidenţia iubirea umană aşa cum a voit-o şi a creat-o Dumnezeu, iubire care conduce spre sacramentul Căsătoriei.

Obiectiv:

Conştiinţa că iubirea este voită de Dumnezeu şi că devine păcat în momentul în care este îndepărtată de la scopul pentru care a creat-o Dumnezeu.

Învăţătură:

Într-o lume în care iubirea carnală, sexul, tinde să înlocuiască ierarhia valorilor, cartea Cântarea Cântărilor are rolul de a lumina "această generaţie", de a o orienta spre adevăratul sens al iubirii, spre Dumnezeu.

Cântarea Cântărilor aminteşte omului că Dumnezeu l-a vrut bărbat şi femeie şi că împreună sunt chemaţi să lucreze la mântuirea lor. (Preoţii, călugării, călugăriţele sunt o prefigurare a împărăţiei lui Dumnezeu, împărăţie unde nu se căsătoreşte nimeni, unde vom fi ca îngerii cerului.)

Poemul prezintă trăiri pline de încărcătură emoţională. Cei doi se iubesc cu adevărat. Modalitatea în care sunt cântate toate trăirile emoţionale depăşeşte cu mult intenţiile ascunse ale multor filme din zilele noastre. Cântarea Cântărilor nu propune o lume falsă, o lume în care, prin sex, se poate rezolva orice. Nu propune nici măcar o filozofie, ci pur şi simplu e viaţă. O viaţă normală a doi tineri care se iubesc cu adevărat şi pentru asta doresc să fie împreună, se caută şi se bucură împreună. În acelaşi timp, nici nu ne prezintă doi tineri plini de gelozie unul faţă de celălalt. Iubirea dintre ei este sinceră şi conduce spre căsătorie. Este principalul scop pentru care Dumnezeu a sădit acest sentiment în oameni.

Am putea spune că cei doi tineri, prin iubirea pe care o au unul faţă de celălalt, ştiu să se respecte. Momentul întâlnirii este o bună ocazie în a-şi aprecia unul altuia părţile fizice cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. E un moment de apreciere şi nu de păcat. Se pare că cei doi tineri au noţiunea răului moral, de aceea se opresc la a cânta ce are celălalt mai frumos, punând totuşi sentimentul iubirii curate pe primul loc.

Cântarea Cântărilor este un poem al curajului în vederea unei iubiri sincere, curate, care să se finalizeze prin sacramentul Căsătoriei, e un poem al respectului şi al aprecierilor sincere.

Practic:

- Folosindu-vă de interpretarea alegorică, căutaţi mai multe înţelesuri pentru cartea Cântarea Cântărilor.

- Din cartea Cântarea Cântărilor rezultă că iubirea celor doi tineri unul faţă de celălalt este mare şi sinceră. Înlocuiţi-l pe tânăr cu Isus Cristos şi pe tânără cu Biserica, după care încercaţi să faceţi un tablou al iubirii dintre Cristos şi Biserică.

- În ce forme se poate vorbi despre iubirea lui Isus faţă de Biserică? Cum se manifestă această iubire?

- Faceţi o comparaţie între iubirea sinceră dintre cei doi tineri şi iubirea dintr-o familie după prima lună de căsătorie.

- Dacă ar fi să-l comparaţi pe tânărul din carte cu un personaj al zilelor noastre, cu cine l-aţi compara? Dar pe tânără? De ce?

- Descrieţi iubirea lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi din perspectiva cărţii Cântarea Cântărilor.

Texte de referinţă:

"Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! Regele m-a dus în magaziile sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte! Neagră sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasă, ca sălaşurile lui Chedar, ca şi corturile lui Solomon. Nu vă uitaţi că sunt negricioasă, doar soarele este acela care m-a ars. Fiii mamei mele s-au mâniat, m-au trimis să le păzesc viile, dar via mea nu mi-am păzit-o. Spune-mi, iubitul meu, unde îţi paşti tu oile? Unde te odihneşti tu la amiază? De ce oare să rătăcesc în zadar pe la turmele prietenilor mei?" (Ct 1,1-6)

"Eu sunt narcisa din câmpie, sunt crinul de prin vâlcele. Cum este crinul între spini, aşa este draga mea între fete. Cum este mărul între copaci, aşa este dragul meu printre flăcăi. Îmi place să stau la umbra mărului, dulce este rodul lui în gura mea" (Ct 2,1-3).

"Marea nu poate stinge iubirea, nici râurile s-o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispreţ ar fi respins" (Ct 8,7).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, tu ne-ai iubit cu o dragoste infinită şi ne-ai îndemnat să te iubim la fel. Fă să avem faţă de tine o iubire sinceră. Amin.

Inaltarea Domnului - legenda, obiceiuri si superstitii

In fiecare an, dupa 40 de zile de la Invierea lui Iisus Hristos, sarbatorim Inaltarea Domnului. Este data la care crestin - ortodocsii vor avea pentru ultima data oua inrosite, pregatind bucate intocmai ca de Pasti, salutandu-se cu formula “Hristos s-a inaltat”.

Se spune ca Mantuitorul si-a chemat cei doisprezece ucenici pe Muntele Maslinilor pentru a li se arata pentru ultima data, incredintandu-i de puterea sa si dandu-le ultimele invataturi. Iisus a mancat alaturi de ucenici, asa cum o facea odata, spunandu-le ca va sta mereu alaturi de ei si de cei botezati in religia crestina, chiar daca misiunea sa pe pamant se apropia de sfarsit.

De altfel, tot acum, Iisus le vorbeste apostolilor despre rolul pe care il vor juca ei in propovaduirea credintei crestine. Dupa 10 zile, de Rusalii, Duhul Sfant avea sa se pogoare peste ei, daruindu-le putere si intelepciune divina pentru a merge in lume si pentru a transmite Cuvantul lui Dumnezeu. In biblie, acesta este momentul in care se anunta a doua venire a lui Iisus, intocmai ca si Inaltarea, avand la dreapta si la stanga doi ingeri mari si luminosi.
Nu este intamplator faptul ca Inaltarea se produce la exact 40 de zile de la Paste si pica in fiecare an intr-o zi de joi, deci a patra zi a saptamanii. Acest numar este unul cu multiple semnificatii, extinse si in cadrul legendei biblice referitoare la acest episod.
Cifra 4 este des intalnita, existand 4 Evanghelii, 4 colturi ale lumii, 4 anotimpuri, 4 faze ale lunii. Facand o analogie cu acest simbolism putem spune ca Iisus Hristos se inalta si incepe sa vegheze asupra universului, a celor 4 colturi ale lumii, fiind stapan si protector al tuturor.
Credinciosii vin si astazi pe Muntele Maslinilor pentru a se inchina lui Dumnezeu. In acel loc, imparatul Constantin a ridicat in memoria mamei sale, imparateasa Elena, biserica Eleona. Imparateasa Elena fusese de fapt cea care a pus bazele acestui locas sfant, stiind cat de important era pentru crestini.
Unele legende inainteaza varianta conform careia, la Inaltarea Domnului Iisus au fost prezente mai multe personaje biblice cum ar fi : Adam, Abel, Noe, Avram, Moise sau Iov, ce l-au insotit pe Mantuitor in norul ce avea sa il duca spre cer. De altfel, norul este din nou un simbol al trecerii dintr-o lume in alta.
In religia crestina, norul si lumina sunt simbolurile Sfantului Duh, ce mai poate lua forma unui porumbel, asa cum s-a intamplat la botezul Mantuitorului in apa Iordanului. Norul mai poate fi interpretat si altfel, intrucat tibetanii il vad ca pe un simbol al legii universale si al intelepciunii raspandite peste tot in lume.
Romanii sarbatoresc in fiecare an Inaltarea Domnului, respectand si unele traditii sau superstitii, cum ar fi:
• Legarea frunzelor de nuc peste brau in aceasta zi este una benefica, deoarece insusi Mantuitorul le purta in momentul Inaltarii la cer. Pe langa puterea lor tamaduitoare, se spune ca frunzele de nuc sunt de fapt limbile de foc (o alta forma pe care o poate lua Sfantul Duh) ce l-au inconjurat pe Iisus.
• Se considera ca cerurile sunt deschise de la Paste la Inaltare. Astfel, cei care mor in aceasta perioada nu mai trec prin judecata de apoi, ajungand direct in rai.
• Tot acum se impart pomeni pentru morti, indeosebi branza, ceapa verde, paine calda si rachiu.
• O alta superstitie spune ca , pentru a avea o recolta bogata, trebuie sa iti faci semanatorile pana de Inaltare.
• In unele parti ale tarii , flacaii si fetele de maritat se duc in padure pentru a culege frunze de alun. Acestea sunt folosite pentru diverse leacuri sau pentru dragoste.
• Casele si mormintele se impodobesc acum cu frunze de paltin.
• O legenda straveche povesteste ca, la nasterea lui Iisus, caii din acea iesle au suparat-o pe Fecioara Maria, aceasta blestemandu-i sa nu se sature decat la Inaltare, nu de Pasti. Astfel, Pastele Cailor avea cu totul alta semnificatie, de “mai tarziu”, dar in timp a capatat intelesul de astazi.
• Inaltarea Domnului este considerata o sarbatoare la fel de mare ca cea a Invierii, credinciosii inrosind oua si petrecand intocmai ca in ziua de Pasti.