FIUL LUI DUMNEZEU - FIUL OMULUI
Una dintre temele majore ale teologiei crestine contemporane este aceea a Intruparii Fiului lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca in crestinismul, contemporan se analizeaza din nou hotaririle hristologice ale Sinoadelor ecumenice, in perspectiva ultimelor cercetari, dar si pentru faptul ca sectele rationaliste iesite din protestantismul de dupa Reforma au ajuns la o maturizare anume, care le impinge spre gnosticism aberant, spre erezie. Mai intii, trebuie spus, preocuparea de marile probleme teologice nu este nicidecum lasata la o parte de astfel de secte ci, dintr-o dorinta de a demonstra credinciosilor lor ca si fara teologia ce se desprinde din Sfinta Traditie si din Traditia bisericeasca in general se poate ajunge la adevarul de credinta, ele abordeaza diverse dogme ale Bisericii, tratindu-le intr-un mod cu totul deformat. Una dintre aceste dogme strict crestine si biblice noutestamentare este aceea despre intruparea Fiului lui Dumnezeu. Avind in vedere importanta deosebita a acestei dogme, ca si apararea ei in fata tendintelor contemporane rationaliste intentionind sa o explice intr-un mod cu totul deformat, ne vom referi in cele de mai jos la continutul teologic, importanta eclesiologica si soteriologica a acestei dogme in viata Bisericii Ortodoxe si a credinciosilor ortodocsi.I. Fiul lui Dumnezeu - Fiul Omului . Filiatia divina a fost intrezarita in religiile antice, in virtutea revelatiei primordiale. Din cauza pacatului stramosesc, aceasta intrezarire nu s-a putut desprinde de modelul uman. De aceea, in vechile religii, filiatia divina era pusa pe seama unor vicii ale zeilor sau pe seama unor dorinte ale acestora de a dobindi usor progenituri capabile sa le indeplineasca poruncile, sa savirseasca fapte miraculoase pentru a umili pe vrajmasii zeilor sau pentru a spori cultul lor. In alte cazuri - ca de exemplu la japonezi sau la chinezii antici - filiatia divina era socotita ca temelie a organizarii sociale, suveranul fiind piatra de legatura dintre lumea paminteana si lumea zeilor. Exemplele de acest fel se pot inmulti prin referiri la mitologia greaca, mai putin prin referiri la aceea a romanilor, dar foarte usor prin referiri la mitologia popoarelor primitive. Desi amanuntele s-ar putea parea interesante - asa cum si sunt ele socotite de unii fenomenologi ai religiilor -, ele nu se potrivesc in mediul semitic si in special in cel ebraic dinainte de Intruparea Mintuitorului. Este drept ca uneori se face o referire mai putin temperata la similaritatile din diverse religii atunci cind este vorba de prevestirea Nasterii Mintuitorului, dar aceste referiri nu iau in seama - asa cum nu o fac nici tendintele rationaliste din crestinismul contemporan - spiritul ebraic profund monoteist, amplificat de situatia destul de speciala in care se afla Tara Sfinta in preajma evenimentului Nasterii lui Iisus. Urmind indeaproape acest spirit monoteist trecut prin filiera profetismului si sustinut de preceptele Torei, vom descoperi ca ideea de "filiatie divina" era complet neasimilata in mediul ebraic dupa incercarile Macabeilor de a salva tara de influentele idolatre din jur. Ideea de filiatie divina era contrara - cel putin in aparenta - ideii de rascumparare, de mesianitate nutrita cu atita sirg dupa restaurarea templului din Ierusalim. Si totusi, ideea de filiatie divina trebuia sa-si faca drum in mediul ebraic, cu pretul reinterpretarii ideii de mesianitate, ceea ce s-a si intimplat.
Ideea de intrupare divina se afla explicit la profetul Isaia: "pentru aceasta Domnul Meu va va da un semn: Iata Fecioara va lua in pintece si va naste fiu si vor chema numele lui Emmanuel" (Isaia 7, 14). Pe de o parte, aici se specifica nasterea unui fiu din fecioara - lucru cu adevarat paradoxal si pentru care se foloseste limbajul antinomic -, dar se si mentioneaa numele pruncului, Emmanuel, adica Dumnezeu-e-cu-noi . Daca antinomia "fecioara-fiu" este de domeniul tainei, numele Emanuel este cit se poate de explicit si defineste intrarea lui Dumnezeu in planul uman. Spre a se evita insa confuziile cu diversele teorii antice despre aparitia temporara in trup a divinitatilor, aici se specifica precis ca Emmanuel ( Immanuel in ebraica) se va naste in modul cel mai curat si mai nepacatos posibil, prin nastere din Fecioara. Evident, in ochii unui expert in comentarii asupra Vechiului Testement, mai bine-zis asupra Torei si a Profetilor, in vremea aceea, atit intrarea lui Dumnezeu in lume prin trup cit si nasterea din fecioara puteau sa para niste incalcari ale logicii divine (revelationale), dar si a celei umane antropocentriste. Nasterea - pentru un astfel de expert - putea fi considerata drept un eveniment si un fapt cu totul specific umanului si in intregime exclus in vorbirea despre divin. Dumnezeu nu se putea cobori in uman, tot asa cum umanul nu putea sa urce spre divin. Intre divin si uman se socotea ca trebuie sa existe un raport de supraordinare si, respectiv, subordonare, consfintit prin intermediul Legamintului. Or, tocmai aici apare noutatea, ca Hristos, Fiului lui Dumnezeu, Unsul lui Dumnezeu, Mesia, este Fiu al Tatalui din vesnicie si Dumnezeu consubstantial cu Tatal si cu Duhul, dar si om desavirsit, asemenea noua, in afara de pacat. El este o singura Persoana, Persoana divino-umana a Fiului lui Dumnezeu intrupat.
Intruparea are ca precedent nasterea din veci a Fiului din Tatal. A nu mentiona acest lucru - acest adevar religios - ar insemna sa ocolim una din laturile esentiale ale problemei. Intr-adevar, filiatia lui Dumnezeu-Cuvintul fata de Tatal - si numai fata de Tatal - ramine un mister de neexplicat intrucit ea intrece orice putere omeneasca de patrundere si intelegere. In starea de filiatie fata de Tatal, Fiul isi pastreaza deofiintimea cu Tatal si cu Duhul intrucit ousianitatea divina nu este variabila in functie de Persoane. Astfel, avind aceeasi ousianitate, Persoana divina nu se micsoreaza in fata altei Persoane divine, dar nici nu ingaduie o diminuare in raport cu creatia. Pe de o parte, ousianitatea divina sau deofiintarea se deosebeste de conceptul uman de deofiintime intrucit deofiintimea umana nu poate exista in stare absoluta - data fiind nasterea din tata si din mama cu trup pamintesc -, iar pe de alta parte ca ousianitatea sau deofiintimea divina este imperceptibila din punct de vedere uman. Cunoasterea ousianitatii divine este posibila numai prin revelarea divina. Or, revelarea divina efectuata in Vechiul Testament nu dezvaluie deofiintimea, ci doar existenta lui Dumnezeu ca pricina a existentei firii si, implicit a omului. Insusi omul este cunoscut prin revelatie drept faptura speciala a lui Dumnezeu dar, in Vechiul Testament, aceasta cunoastere elementara - uneori prezenta si in alte religii - nu este completa fara mentionarea Legamintului incheiat dintre om si Dumnezeu, la initiativa lui Dumnezeu. Ramine, deci, ca datele asupra deofiintimii Fiului cu Tatal sa fie desprinse numai din descoperirea sau revelatia Noului Testament, unde Fiul Insusi, nascindu-se ca om, intra in relatiile interumane si se comunica prin contacte directe cu persoanele umane.
In starea de filiatie absoluta fata de Tatal, deci inainte de intrupare, Fiul nu se descopera credinciosilor ca Fiu al lui Dumnezeu, pentru ca filiatia Sa sa nu se confunde cu filiatia divina falsa din cimpul idolatru si sa nu fie interpretata drept un act de capriciu al zeilor. Din perspectiva idolatra, Fiul ar fi putut fi socotit mai prejos de divinitate daca se arata in trup inainte de momentul hotarit, iar din perspectiva vechitestamentara ar fi trebuit sa fie socotit lipsit de mesianitate legata de planul uman, asa cum o vedeau unii contemporani iudei. Si, intr-adevar, venirea in slava a lui Mesia ( Parousia tes doxes ) a ramas singura acceptata de mozaici. Totusi, asa cum ne-o arata Noul Testament, Fiul lui Dumnezeu a ales o aratare kenotica pentru a se descoperi oamenilor, dar una cu totul deosebita de cele imaginate in alte religii ale lumii. Starea de absoluta filiatie fata de Tatal nu excludea in nici un chip revelarea kenotica si, de aceea, Fiul lui Dumnezeu a ales-o pe aceasta pentru icoana mintuirii. De asemenea, firea umana, desi cazuta prin pacatul stramosesc, nu devenise complet refractara fata de divin. Ca dovada, Dumnezeu a incheiat Legamint cu omul, desi a existat mereu posibilitatea ca omul sa nu-si tina totdeauna cuvintul, mai ales din cauza succesiunii generatiilor si a uitarii sau respingerii binefacerilor decurgind din incheierea Legamintului. Increderea dumnezeiasca in om se manifesta pe tot parcursul perioadei ce precede intruparea Fiului, iar actul intruparii este tocmai expresia cea mai inalta a credinciosiei lui Dumnezeu fata de fagaduinta data prin Legamint. In virtutea acestei credinciosii, a lui Dumnezeu si nu a omului, se fac si precizarile profetice privind nasterea Mintuitorului: din cine, cind, cum etc. Cu alte cuvinte, filiatia divina este mereu deschisa filiatiei umane Unuia si Aceluiasi Fiu al Tatalui. Dar intre o filiatie si cealalta exista unele deosebiri si asemanari, care se pot scoate in relief din cele ce urmeaza.
II. Fiul lui Dumnezeu. In Vechiul Testament, Dumnezeu se descopera in unitatea Sa. Uneori, despre El se vorbeste la singular, alteori la plural, mereu facindu-se specificarea ca "nu este altul asemenea Lui". Desi nu se descopera decit invaluit, adica prin cuvint, prin putere, prin simbol - care este material sau vizionar, ori in alt chip demn de comunicarea lui Dumnezeu catre om -, ori prin alte mijloace. Mijlocirea comunicarii de Sine a lui Dumnezeu catre om se face in cadrul lumii vazute, dar si prin intermediul ingerilor, adica a fapturilor nevazute ce devin, pentru moment, vazute. Totusi, Dumnezeu se face cunoscut prin prezenta lucratoare, printr-un aspect al prezentei in marire, fara a descoperi Persoanele dumnezeiesti. Ideea de filiatie divina se intrezareste insa prin legatura dintre Dumnezeu si poporul ales, legatura asemenea legaturii de familie, unde recompensele si pedepsele, indrumarea si sfatul nu inceteaza nici in cele mai dificile situatii. Dar poporul ales nu era, in sine, fiu al lui Dumnezeu, ci un popor din care sa se nasca cu trup Mesia, Unsul lui Dumnezeu, Fiul nascut din veci fara de trup din Tatal. Acest fapt devine explicit in Noul Testament.
Textele noutestamentare abunda in amanunte istorice si religioase cu privire la Intrupare. Se insista insa foarte frecvent asupra filiatiei divine a lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu intrupat. Se pot face referiri la urmatoarele texte specifice: "Ea va naste Fiu si vei chema numele Lui Iisus, caci El va mintui poporul Sau de pacate" (Mat. 1, 21); "Si iata glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu iubit intru Care am binevoit" (Mat. 3, 17); "Ce este noua si Tie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?" (Mat. 8, 29); "Toate Mi-au fost date de catre Tatal Meu si nimeni nu cunoaste pe Fiul, decit numai Tatal, nici pe Tatal nu-l cunoaste nimeni, decit numai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-i descopere" (Mat. 11, 27); "Raspunzind, Simon Petru a zis: "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu" (Mat. 16, 16); "Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu este Acesta" (Mat. 11, 27); "Si duhurile cele necurate, cind il vedeau, cadeau inaintea Lui si strigau, zicind: Tu esti Fiul lui Dumnezeu" (Mc. 3, 11; compara cu 5, 7); "Iarasi l-a intrebat arhiereul si I-a zis: Esti Tu Hristosul, Fiul Celui binecuvintat? Iar Iisus a zis: Eu sunt..." (Mc. 14, 61-62); "Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema; Domnul Dumnezeu ii va da Lui tron lui David, tatal sau" (Lc. 1, 32); "...Sfintul Care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Lc. 1, 35); "Iar ei au zis toti: Asadar, Tu esti Fiul lui Dumnezeu? Si El a zis catre ei: Voi insiva ziceti ca Eu sunt" (Lc. 22, 70); "Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incit pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Caci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa se mintuiasca prin El" (Ioan 3, 16-17); "Cel ce crede in El nu este judecat, iar cel care nu crede a si fost judecat, fiindca nu a crezut in numele Celui Unuia-Nascut, Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 3, 18); "Tatal iubeste pe Fiul si toate le-a dat in mina Lui... Cel care crede in Fiul are viata vesnica; iar cel care nu asculta de Fiul nu va vedea viata, ci minia lui Dumnezeu ramine peste el" (Ioan 3, 35-36); "A raspuns deci Iisus si le-a zis: Adevarat, adevarat zic voua: Fiul nu poate sa faca nimic de la Sine, daca nu va vedea pe Tatal facind; caci ce face Acela, acestea le face si Fiul intocmai. (Caci Tatal iubeste pe Fiul si-i arata toate cite face si lucruri mai mari decit acestea Ii va arata, ca voi sa va mirati. Ca precum Tatal scoala mortii si le da viata, judecata a dat-o Fiului, ca toti sa cinsteasca pe Fiul, precum cinstesc pe Tatal. Cel care nu cinsteste pe Fiul nu cinsteste pe Tatal care L-a trimis... Adevarat, adevarat zic voua, ca vine ceasul si acum este, cind mortii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei care vor auzi vor invia. Ca precum Tatal are viata in Sine, asa I-a dat si Fiului sa aiba viata in Sine" (Ioan 5, 19-23 si 25-26); "Ca aceasta este voia Tatalui Meu, ca oricine vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata vesnica si Eu Il voi invia in ziua cea de apoi" (Ioan 6, 40); "Despre Cel pe Care Tatal L-a sfintit si L-a trimis in lume, voi ziceti: "Tu hulesti, pentru ca am zis: Fiul lui Dumnezeu sunt?" (Ioan 10, 36); "Iar Iisus auzind, a zis: Aceasta boala nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, ca prin ea, Fiul lui Dumnezeu sa Se slaveasca" (Ioan 11, 4); "Si orice veti cere in numele Meu, aceea voi face, ca sa fie slavit Tatal in Fiul" (Ioan 14, 13); "...Si ridicind ochii Sai spre cer, a zis: Parinte, a venit ceasul! Proslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te proslaveasca" (Ioan 17, 1); "Iar acestea s-au scris, ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu si, crezind, viata sa aveti in numele Lui" (Ioan 20, 31).
Pe linga textele noutestamentare din cele patru Evanghelii, indicate mai sus, se mai gasesc si altele in Faptele Apostolilor si in Epistolele pauline si sobornicesti. Dintre acestea amintim doar pe urmatoarele, care vorbesc direct despre Fiul lui Dumnezeu: Fapte 3 ,26; 4, 27; 8, 37; 9, 20; Evrei 1, 2; 3, 6; 4, 14; 5, 8; 7, 28; 10, 29; 1 Ioan, 1, 3 si 7; 2 Ioan, 2, 22-24; 3, 8; 4, 14-15; 5, 5 si 9-13; 5, 20; 2 Ioan 1, 3 si 9 etc.
Fiul lui Dumnezeu este Logosul, Cuvintul lui Dumnezeu, despre care marturiseste Sfintul Ioan Evanghelistul in Prologul Evangheliei sale. Cuvintul este dintru inceput la Dumnezeu, deci fara vreo intrerupere in vesnicie: "La inceput era Cuvintul si Cuvintul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvintul" (Ioan 1, 1). Fiul este Cel prin care se aduce la fiinta intreaga creatie (v. 3); El este Viata din care izvoraste viata oamenilor, dar si "Lumina cea adevarata Care, venind in lume, lumineaza pe tot omul" (v. 9). Intruparea Cuvintului sau Fiul lui Dumnezeu dobindeste si numele de Fiul Omului. Ambele expresii - Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului - denota aceeasi Persoana, a Fiului lui Dumnezeu intrupat, pe care-L marturiseste deplin Biserica Ortodoxa. De aceea, in toate referirile la Fiul Omului nu trebuie scapat din vedere ca El este Fiul lui Dumnezeu intrupat.
III. Fiul Omului. Expresia "Fiul Omului" este proprie Noului Testament. Ea ramine ca un substrat de nume propriu, intotdeauna referindu-se la Iisus Hristos si nicidecum la o alta persoana: "Fiul Omului", ca locutiune nominala, are un farmec propriu atit in aramaica - limba primelor istorisiri evanghelice - cit si in limba greaca. Desi apare ca un antonim pentru expresia "Fiul lui Dumnezeu", intrucit ea se refera la una si aceeasi persoana, la Persoana Fiului lui Dumnezeu Intrupat, subiectul ei nu se schimba, ci ramine tot Fiul lui Dumnezeu. Mai departe, daca expresia "Fiul Omului" nu s-ar fi folosit cu aceasta functie de inlocuire pentru expresia "Fiul lui Dumnezeu", atunci ea ar fi fost de-a dreptul inaccesibila in Biserica primara, care a si receptat Evangheliile. Oricum, in Noul Testament, expresia "Fiul Omului" apare in diferite versete noutestamentare, dupa cum urmeaza: "A venit Fiul Omului, mincind si bind, si spun: Iata om mincacios si bautor de vin, prieten al vamesilor si al pacatosilor..." (Mt. 11, 19); "Caci Fiul Omului este Domn si al simbetei" (Mt. 12, 8); "Celui ce va zice cuvint impotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui ce va zice impotriva Duhului Sfint, nu i se va ierta lui..." (Mt. 12, 32); "Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului?" (Mt. 16, 13); "Pe cind strabateau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va sa fie dat in miinile oamenilor" (Mt. 17, 22); "Caci invata pe ucenicii Sai si le spunea ca Fiul Omului se va da in miinile oamenilor si-L vor ucide, iar dupa ce-L vor ucide, a treia zi va invia" (Marcu 9, 31); "Iar Iisus a zis: Eu sunt si veti vedea pe Fiul Omului sezind de-a dreapta puterii si venind pe norii cerului" (Mc. 14, 62); "Zicind: Ca Fiul Omului trebuie sa patimeasca multe si sa fie dafaimat de catre batrini si de catre arhierei si de catre carturari si sa fie omorit, iar a treia zi sa invieze" (Lc. 9, 22); "Caci de cel se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, de acesta si Fiul Omului se va rusina, cind va veni intru slava Sa si a Tatalui si a sfintilor ingeri" (Lc. 9, 26); "Puneti in urechile voastre cuvintele acestea: Ca Fiul Omului va fi dat in miinile oamenilor" (Lc. 9, 44); "...Caci Fiul Omului n-a venit ca sa piarda sufletele oamenilor, ci ca sa le mintuiasca" (Lc. 9, 55); "Si i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini si pasarile cerului cuiburi; iar Fiul Omului n-are unde sa-si plece capul" (Lc. 9, 58); "Oricui va spune vreun cuvint impotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar celui care va huli impotriva Duhului Sfint, nu i se va ierta" (Lc. 12, 10); "Oricine Ma va marturisi pe Mine inaintea oamenilor si Fiul Omului va marturisi pentru el inaintea ingerilor lui Dumnezeu" (Lc. 12, 8); "Veni-vor zile cind veti dori sa vedeti una din zilele Fiului Omului, si nu veti vedea" (Lc. 17, 22); "...asa va fi si Fiul Omului in ziua Sa" ... "Si precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si in zilele Fiului Omului" (Lc. 17, 24 si 26; si 30); "Caci Fiul Omului a venit sa caute si sa mintuiasca pe cel pierdut" (Lc. 19, 10); "Si atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere si cu slava multa" (Lc. 21, 27); "Privegheati dar in toata vremea, rugindu-va, ca sa va invredniciti a scapa de toate acestea care au sa vina si sa stati inaintea Fiului Omului" (Lc. 21, 36); "Si Fiul Omului merge precum a fost rinduit, dar vai omului aceluia prin care este vindut" (Lc. 22, 48); "Zicind ca Fiul Omului trebuie sa fie dat in miinile oamenilor pacatosi si sa fie rastignit si a treia zi sa invieze" (Lc. 24, 7); "Si nimeni nu s-a suit in cer, decit Cel Care S-a pogorit din cer, Fiul Omului, care este in cer. Si dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustiu, asa trebuie sa se inalte Fiul Omului" (Ioana 3, 13-14); "Si I-a dat putere sa faca judecata, pentru ca este Fiul Omului" (Ioan 5, 27); "Lucrati nu pentru mincarea cea pieritoare, ci pentru mincarea ce ramine spre viata vesnica, pe care o va da voua Fiul Omului, caci pe Acesta L-a pecetluit Dumnezeu-Tatal" (Ioan 6, 27); "Si le-a zis Iisus: Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti minca trupul Fiului Omului si nu veti bea singele Lui, nu veti avea viata in voi" (Ioan 6, 53); "... si cum zici Tu ca Fiul Omului trebuie sa fie inaltat? Cine este Acesta, Fiul Omului?" (Ioan 12, 34).
IV. Iisus Hristos - Fiul Dumnezeu, Fiul Omului. Ambele expresii scripturistice noutestamentare la care ne-am referit mai sus converg asupra uneia si aceleiasi persoane, a lui Iisus Hristos. Nimeni altul, in istoria mintuirii, nu poarta cele doua denumiri, de Fiu al lui Dumnezeu si Fiu al Omului, pentru ca, potrivit Sfintei Scripturi, Iisus Hristos este "piatra cea neluata in seama" de catre ziditori, dar care a ajuns in capul unghiului, si "intru nimeni altul nu este mintuirea, caci nu este sub cer nici un alt nume, dat intre oameni, in care trebuie sa ne mintuim noi" (Fapte 4, 12). Intr-adevar, atit in Sfintele Evanghelii cit si in epistolele pauline si sobornicesti se foloseste neincetat notiunea de Fiu - al lui Dumnezeu si al Omului -, referindu-se la Iisus Hristos ca Dumnezeu intrupat pentru mintuirea neamului omenesc. Acelasi Fiu al lui Dumnezeu si Fiu al Omului, Iisus, este Unsul lui Dumnezeu, Mesia, Hristosul (Fapte 27, 30). Intruparea Fiului este reala, asa cum ne-o releveaza Noul Testament, ea se petrece la o data istorica anume, intr-o tara si o localitate anume, in mijlocul unei familii, dar avind ca Tata numai pe Dumnezeu Tatal, din care Fiul s-a nascut din veci ca Fiu al lui Dumnezeu. Prin urmare, Fiul lui Dumnezeu, desi devine si Fiu al Omului, nu inceteaza de a mai fi Fiu al Tatalui, acceptind mama paminteasca, dupa trup, pentru minituirea neamului omenesc. In Iisus Hristos se afla, deopotriva, firea dumnezeiasca si firea omeneasca in unitatea indestructibila a persoanei Fiului lui Dumnezeu intrupat. Si, spre deosebire de insemnarile tipice sau prevestitoare despre Hristos, in Iisus Hristos totul se arata pe fata: dumnezeirea Fiului si omenitatea lui, puterea dumnezeiasca si slabiciunile trupului - in afara de pacat - posibilitatea mortii si certitudinea invierii, universalitatea invataturii de mintuire, dreptatea fata de Apostoli si fata de oameni, milostivirea fara margini, dar si asprimea fata de reaua vointa si fata de profanatori. Adeseori, din curiozitate si chiar din viclenie, carturarii si fariseii puneau la incercare intelepciunea dumnezeiasca a lui Iisus Hristos, pentru a demonstra celor din jur ca nu ar fi fost drept ca Iisus sa se numeasca pe Sine Fiu al lui Dumnezeu si Mesia. De fiecare data insa intelepciunea dumnezeiasca se arata mai presus de cuvintele omenesti mestesugite. Fiul si Tatal marturisesc impreuna despre Iisus ca Dumnezeu si om: "Eu sunt Cel ce marturisesc despre Mine insumi si marturiseste despre Mine Cel Care M-a trimis pe Mine, Tatal" (Ioan 8, 18). Doua marturii dumnezeiesti sunt de ajuns pentru confirmarea dumnezeirii lui Iisus; in ce priveste omenitatea, aceasta era atit de evidenta incit nu mai avea nevoie de alta demostratie.
Ca fiu al lui Dumnezeu si Fiul al Omului, Iisus Hristos este restauratorul firii umane cazute prin pacat. Firea umana se restaureaza in El chiar din momentul zamislirii, se invata din nou legea dumnezeiasca prin propovaduirea Evangheliei imparatiei si invinge mortea in decursul activitatii publice a Mintuitorului Hristos. Insusi drumul catre Dumnezeu Tatal duce prin Iisus Hristos: "Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decit prin Mine" (Ioan 14, 6). Restaurarea firii umane se face apoi, la fiecare ins, prin nasterea de sus, din apa si din Duh, prin botez (Ioan 3, 3 si 5). Indata dupa restaurare incepe urcusul anevoios al desavirsirii, avind drept culme statura lui Iisus Hristos, a omenitatii desavirsite in Fiul lui Dumnezeu (Efeseni 4, 13). "Nasterea din nou" este si ramine ca o cerinta universala, dar si ca o garantie a innoirii fiecarei persoane, in mod vizibil, in si prin Hristos. De aceea inainte de a deveni fiu lui Dumnezeu prin har si frate prin har al lui Iisus Hristos, credinciosul se face purtator de Hristos - hristofor -, prin botez, si partas al omenitatii restaurate de Hristos. Ca atare, in procesul mintuirii subiective, credinciosul este dator sa iasa din starea generala de pacatosenie mostenita prin nastere in virtutea pacatului stramosesc si sa intre in zidirea noua, a lui Iisus Hristos: "Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinta in Iisus Hristos, pentru toti si peste toti, cei care cred, caci nu este deosebire. Fiindca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu; indreptindu-se in dar, cu harul Lui, prin rascumpararea cea in Hristos Iisus" (Romani 3, 22-24).
Dumnezeu este unul si acelasi pentru toti, pentru toate neamurile pamintului (Romani 3, 29). El este singurul Dumnezeu. Fiul este singurul Fiu si unul din Treime, alaturi de Tatal si de Duhul Sfint. De asemenea, omenitatea este una, ca aceea a Fiului Omului, a Fiului intrupat. Restaurata in Hristos, omenitatea se restaureaza in Biserica lui Hristos, caci Biserica este trupul lui Hristos. Oricare madular care se adauga Bisericii, si devine parte din ea, este si parte din Trupul lui Hristos in care umanitatea traieste ca noua creatie. S-ar putea spune ca, pina la un moment dat, expresia "Fiul Omului", ca denumire ce si-o da Insusi Hristos, este un semn al asumarii Bisericii, de catre Hristos, in Trupul Sau pamintesc urmind a fi transfigurat definitiv la Inviere. Caci daca Fiul nu poate fi vazut de credinciosi in vesnicie decit prin Biserica si prin trupul primit de Mesia la nasterea din Fecioara, spiritualizat la Inviere, Fiul Omului, Iisus Hristos este recunoscut in umanitatea curatita de pacat, este inteles si primit de cei care cred. Dar Iisus Hristos primeste la Sine prin Duhul Sfint, prin Sfintele Taine: "De aceea va fac cunoscut ca precum nimeni, graind in Duhul lui Dumnezeu, nu zice: Anatema fie Iisus! - tot asa nimeni nu poate sa zica: Domn este Iisus - decit in Duhul Sfint" (I Cor. 12, 3). Prin urmare, nu mai putem vorbi de Fiul lui Dumnezeu, dupa Intrupare, fara a vorbi de Fiul Omului; iarasi, nu putem vorbi de Fiul fara a vorbi, de fapt, de Iisus Hristos - Mintuitorul lumii.
C o n c l u z i e. Intruparea celei de a doua Persoane a Sfintei Treimi a dezvaluit una din tainele care au ramas ascunse multa vreme credinciosilor cu privire la Dumnezeu, anume taina despre existenta lui Dumnezeu in trei Persoane, Tatal, Fiul si Sfintul Duh. Numai Fiul nascut din veci din Tatal S-a intrupat, luind chip omenesc. Astfel, Fiul lui Dumnezeu este cunoscut si ca Fiul al Omului. Terminologia referitoare la Fiul nu numai ca este cunoscuta dintru inceput prin directa comunicare a lui Iisus Hristos, dar ea se si imbogateste indata cu notiunea despre Fiul Omului - Fiul lui Dumnezeu intrupat.
Cele doua expresii: Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului nu se contrazic. Ele provin din gura uneia si aceeasi Persoane, a lui Iisus Hristos Mintuitorul. Ele sunt folosite din abundenta in toate Evangheliile, iar referirile la "Fiul lui Dumnezeu" sunt prezente si in epistole. Adeseori ele sunt insotite de cuvintul "Fiul", intelegindu-se Fiul lui Dumnezeu. Este posibil ca expresia "Fiul Omului" sa fie un aramaism care nu a putut fi redat in greceste decit printr-o transpunere lexicala directa, lipsind termenul adecvat pentru traducere in limba greaca. Oricum, utilizarea celor trei expresii - Fiul lui Dumnezeu, Fiul si Fiul Omului - se raporta numai la Iisus Hristos, care le-a si rostit cel dintii.
Atit despre Fiul lui Dumnezeu cit si despre Fiul Omului ca una si aceeasi Persoana, Biserica s-a incredintat de la Sfintii Apostoli. Lor li s-a comunicat de catre Mintuitorul Hristos diverse taine ale cunoasterii de Dumnezeu, aceste taine au fost preluate si pastrate cu sfintenie de catre Biserica primara care, la rindul ei, comentindu-le si explicindu-le, le-a transmis Bisericii universale. Una din garantiile autenticitatii expresiilor "Fiul lui Dumnezeu" si "Fiul Omului" o constituie, pina astazi, faptul ca ele sunt parte din Evanghelii si ca sunt deosebit de abundente in dialogurile directe dintre Iisus si Apostoli sau dintre Iisus si carturari si farisei.
Prin expresia "Fiul lui Dumnezeu", atribuita Siesi, Mintuitorul Hristos a marturisit ca este Fiul Tatalui, dar a si dezvaluit sau revelat raportul dintre Tatal si Fiul in Sfinta Treime. Prin cealalta expresie, "Fiul Omului", Mintuitorul Hristos revelat intreaga intrare a Fiului in umanitate, prin nastere din femeie. Realitatea intruparii este marcata prin aceeasi repetata marturisire a lui Hristos despre Sine. Pe temeiul celor doua marturii, Biserica a crezut ea insasi si a transmis si credinciosilor ei dintotdeauna credinta ca Fiul lui Dumnezeu este Fiul Omului, Mesia, Hristosul fagaduit si asteptat. Orice interpretare unilaterala sau deformata despre Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului - care in afara ortodoxiei Bisericii, duce la erezie. De aceea, pina astazi, Biserica Ortodoxa marturiseste deplin ca Fiul lui Dumnezeu este Fiul Omului.
IISUS HRISTOS - DUMNEZEU ADEVARAT SI OM ADEVARAT
Iisus, numele Lui propriu (Mt. 1, 21, 25; Lc. 1, 31) -care este forma greaca a lui Ioshua (Lc. 2, 21) ce inseamna in ebraica "Domnul este mintuirea" sau "mintuitorul" (Is. 61, 11) si in greceste, "cel care vindeca" - I se da la prezentarea la templu de catre mama Sa, Fecioara Maria, potrivit unei fagaduinte divine: "Ea va naste Fiu si-I vei pune numele Iisus, pentru ca El va mintui pe poporul Sau de pacate" (Mt. 1, 21). Pentru a-L distinge de altii cu acelasi nume, se recurge la o indicatie geografica: Iisus din Nazaretul Galileii (Mt. 21, 11; Mc. 1, 9), Iisus din Nazaret (In 1, 45; 1,8, 5, 7; Fapte 2, 22, 32, 36), sau Iisus Nazarineanul (Mc. 1, 24; 10, 47; Lc. 24, 19). Prin "acest Iisus", apostolii indica pur si simplu persoana istorica a celui ce le-a fost invatator, in calitatea lor de contemporani, discipoli si martori autentici de la inceput (1 In 1, 1; Fapte 8, 35; 13, 23, 33; 19, -4).
, echivalentul cuvintului ebraic Messiah care inseamna "unsul lui Dumnezeu" - Mesia, nu e un nume propriu, ci un titlu care se refera la originea si misiunea divina a lui Iisus, in special la slujirea Sa de preot (Hristos apare in Noul Testament de 529 ori dintre care, de 379 ori in epistolele pauline). In Vechiul Testament, regii lui Izrael si arhiereii erau supusi ritualului ungerii cu untdelemn sfintit atunci cind primeau functiile respective, si de aceea se numeau "unsii Domnului" (Zah. 4, 14). Intr-un sens mai general, "Mesia-Unsul" este cel Caruia Dumnezeu I-a incredintat misiunea de a elibera pe poporul ales, si pe Care evreii Il asteptau la sfirsitul timpului (sfintul Chiril al Ierusalimului spune ca, in multe privinte, Iosua al lui Navi a fost tipul lui Iisus Hristos -(Cateheza X, 11). In marturisirea sa din Cezareea, Simon Petru a recunoscut pe Mesia-Hristos in Iosua-Iisus din Nazaret : "Tu esti Hristosul., Fiul lui Dumnezeu celui viu" (Mt. 16, 16). Iisus Insusi Se identifica cu "Unsul Domnului"-Mesia, pe Care Duhul Domnului L-a uns sa propovaduiasca mintuirea (Lc. 4, 18; Fapte 4, 26-27), a fost trimis de Sinedriu la Pilat cu acuzatia ca El Se pretinde Mesia si a fost rastignit ca Mesia, "Hristos, regele lui Izrael" (Mc. 15,32).
Comunitatea crestina inca din primele zile ale existentei ei a atribuit aceste nume lui Iisus din Nazaret, iar marturisirea lor a constituit una din conditiile primirii Tainei botezului si apartenentei la Biserica : "Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi in numele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre si veti primi darul Duhului Sfint" (Fapte, 2, 38). Pentru acea comunitate nu exista separarea intre Iisus istoric, pamintesc, fiul Mariei, si Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Desigur, ea a cautat mereu sa traduca, pentru ea si pentru cei din afara de ea, sensul lui Hristos, al lui Mesia, de aceea o multime de nume au fost date lui Iisus Hristos. Cea mai frecventa si autentica interpretare este aceea de "Domn" si "Mintuitor".
De fapt, "Iisus este Domnul -Kyrios" constituie cel mai vechi crez crestin (Rom. 10, 9; 1 Cor. 12, 3; II Cor. 4, 5, 14; Col. 2, 6; I Pt. 1, 3; Lc. 23, 42).
Persoana, numele si actele lui Iisus Hristos sint fundamentale pentru Biserica crestina, deoarece in centrul istoriei mintuirii despre care ea ne da marturie sta Iisus Hristos, cu istoricitatea si mesianitatea sa incontestabila. In acest sens, crestinismul nu este o religie anistorica, deoarece istoria lui Iisus Hristos sta la baza credintei crestine (Evr .2, 9; 3, 1; 6, 20; 7, 22; 10, 19). Doua probleme majore ridica istoria lui Iisus Hristos redata in Noul Testament : istoricitatea lui Iisus din Nazaret (Fapte 2, 22), a omului Hristos Iisus (1 Tim. 2, 5) si mesianitatea Sa, adica identitatea dintre Iisus din Nazaret si Fiul lui Dumnezeu. .
Realitatea evenimentelor mintuitoare, adica exactitatea istorica si localizarea faptelor savirsite de Iisus Hristos, constituie o preocupare esentiala pentru autorii Noului Testament. Desi credinta ca act de incredintare in cuvintul lui Dumnezeu nu este determinata cauzal de dovezile istorice, totusi evenimentul istoric biblic face parte din argumentarea credintei : "Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta noastra" (1 Cor. 15, 14). Intrucit "Dumnezeu S-a aratat in trup" (1 Tim. 3, 16), la "plinirea vremii" (Gal. 4, 4), istoria biblica face parte din credinta crestina. Dumnezeu ne-a mintuit in persoana si prin lucrarea rascumparatoare a lui Iisus Hristos, savirsita aici si acum, de aceea Noul Testament introduce pe credincios in istoria mintuirii pe care o realizeaza Acesta. Istoria vietii si slujirii lui Iisus Hristos face parte integranta din mesajul Evangheliei si al credintei crestine. "Acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu si, crezind, sa aveti viata in numele Lui" (In 20, 31).
Desi n-a avut pacat (In 8, 46), Iisus a acceptat sa-Si inaugureze misiunea Sa rascumparatoare cu botezul de la Ioan, in Iordan (Mt. 3, 13-17) si aceasta pentru a implini o rinduiala sacra (Lc. 7, 29-30) si ca semn anticipat al Jertfei Sale pe cruce. Acest act profetic -insotit de "teofania" Sfintei Treimi -arata ca Iisus era deja pregatit sa ia asupra Sa pacatele lumii.
Dupa botezul in Iordan, Iisus S-a intors in Galileea si S-a pregatit intens pentru apropiata Sa misiune. Evanghelistii sinoptici sint de acord ca Iisus Si-a inceput slujirea sa dupa ce Ioan Botezatorul a fost aruncat, in inchisoare (Mt. 4, 12; Mc. 1, 14; Lc. 3, ZO) si ca cea mai mare parte din activitatea Sa publica a desfasurat-o in Galileea (Mt., 4, 12; Mc., 1, 39; Lc., 4, 14). Luca vorbeste de calatoria lui Iisus in Samaria (Lc., 9, 53), iar Ioan relateaza pe larg convorbirea lui Iisus cu femeia samarineana linga fintina lui Iacov (ln 4). Tot evanghelistul loan mentioneaza ca Iisus a predicat in Iudeea la est de Iordan (Mt., 19, 1) si Pereea si ca a calatorit de mai multe ori la Ierusalim. Faptul acesta nu este exclus, deoarece Iisus a calatorit foarte mult, "strabatea toate cetatile si satele" (Mt., 9, 35) : in regiunea lacului Ghenizaret, in Capernaum (Mt., 14, 31), in regiunea Gadara (Mt., 8, 28), ajungind in orasele feniciene de nord, Tir si Sidon (Mt. 15, 21) si pina in Cezareea lui Filip (Mt., 14, 13).
Din cauza persecutiei impotriva sfintului Ioan Botezatorul, Iisus a parasit Nazaretul si S-a stabilit in Capernaum (cf. Mc., 2, 1; 9, 1), o localitate linga lacul Galileii, in provincia Zebulon si Neftalim (Mt., 4, 12-13).
Chiar la inceputul slujirii Sale mintuitoare, Iisus avea sa faca fata unei puternice impotriviri din partea spiritului ostil lui Dumnezeu, diavolul. In pustie, timp de 40 de zile, Iisus este supus la grele ispitiri (Mt. 4, 11), cu intentia de a-L face sa Se intoarca din calea pe care pornise, Dar El refuza aceste tentatii ale diavolului intr-un mod de neclintit, cu raspunsuri luate din Vechiul Testament (Deut., 8, 3; 6, 16; 6, 13). Desigur, timpul de retragere in pustie a fost dedicat postului si mai ales rugaciunii, pe care a considerat-o drept cea mai importanta pregatire pentru misiunea Sa. De fapt, postul era o practica religioasa a iudeilor (In 3, 5-9), respectata chiar de farisei (Lc., 18, 12), si el insotea rugaciunea. Iisus a dus o viata de continua rugaciune. De mic copil a participat la slujbele de la sinagoga iudaica (Mt., 26, 3), unde S-a rugat si a cintat psalmi (Mto, 15, 34). Nu numai ca S-a rugat in toate momentele decisive din viata Sa si in toate felurile, ci a si indemnat pe ucenicii Sai sa se roage, formulind chiar textul rugaciunii (Lc., 11, 1-4).
Asadar, inceputul misiunii Sale coincide cu cea dintii confruntare directa cu diavolul, cu care va continua lupta pina ce-l va birui prin jertfa Sa.
Mai intii trebuie spus ca mesianismul profetilor era inteles de iudeii contemporani lui Iisus intr-un sens strict politic si nationalist. Din dorinta de a se elibera de sub stapinirea romana, sentimentul asteptarii lui Mesia, inchipuit ca un eliberator national si restaurator politic, era foarte puternic la poporul iudeu din vremea lui Iisus.
Din textele care vorbesc despre mesianitatea lui Iisus (Mt., 16, 13-20; Mc 8, 27-30; Lc., 9, 18-21) si mai ales din raspunsurile pe care le-a dat in dialogul ispitirii Sale in pustie (Mt., 4, 1-10) reiese in mod clar ca El nu S-a identificat cu imaginea acelui Mesia asteptat de iudeii din vremea Sa, afirmind ca slujirea Sa mesianica nu are un caracter politic: "Trebuie sa binevestesc Imparatia lui Dumnezeu si altor cetati, fiindca pentru aceasta sint trimis) (Lc., 4, 43). Desigur El n-a respins slujirea mesianica in sine, asa cum au descris-o profetii, si in primul rind n-a respins ideea ca Mesia va aparea intr-o forma umana, in chip de rob, ascultator pina la moarte (Fil., 2, 7-8), ci pe acel Mesia incompatibil cu "Imparatia lui Dumnezeu", imaginat de oameni si nu voit de Dumnezeu (Mc., 8, 31-33). El a trebuit deci sa refaca o intreaga conceptie despre Mesia -mai ales ca evreii nu puteau pune impreuna conceptul de Mesia si necesitatea suferintei -, afirmind ca "Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea viata, rascumparare pentru multi" (Mc., 10, 45). Se pare ca tocmai pentru a nu da credit unei astfel de interpretari eronate a functiunilor mesianice, Iisus a preferat sa se pastreze tacere in ce priveste identitatea Sa cu Mesia (Mt., 16, 20; Mc., 8, 30; 9, 9; Lc., 4, 41) si a fost nevoit Sa recurga la titluri noi si mai greu de inteles, echivalente ale lui "Mesia", cum ar fi acela de "Fiul Omului" (Mt 9, 6; In, 9, 35).
Desigur, Iisus nu si-a formulat conceptia Sa despre Mesia criticind mesianismul din vremea Sa.
In al doilea rind, pentru a se da un raspuns acestei probleme nu trebuie sa se confunde procesul prin care apostolii si multimea au recunoscut pe Hristos-Mesia in Iisus din Nazaret, cu propria marturie a lui Iisus despre identita1ea si slujirea Sa ca Hristos-Mesia.
Asa cum reiese din unele pericope evanghelice, convingerea ca in Iisus din Nazaret Dumnezeu insusi este prezent, in persoana, si lucreaza mintuirea lumii, s-a format si s-a consolidat in rindul ucenicilor si ascultatorilor Sai, in mod treptat (In 12, 16). Astfel, la inceput s-a crezut ca este un profet (In 4, 19) sau ultimul profet, superior profetilor anteriori (Mc 6, 4; Lc., 7, 16; 13, 30; Fapte, 7, 52), ca este un nou Ilie (Mc 4, 25-27; 6, 15; 7, 16; cf. I Regi, 17, 23-24), mai ales ca se credea ca Ilie va fi inaintemergatorul lui Mesia (Mal., 3, 23), ca este un nou Moise (Mc., 2, 20; Fapte, 3, 22; 7, 32; cf. Ies., 4, 10), ca este Ioan Botezatorul inviat (Mc., 6, 16), ca este un om adeverit de Dumnezeu prin minuni (Fapte, 2, 32; Lc., 24, 19).
Exista momente si fapte decisive care au contribuit la intarirea acestei convingeri: cum ar fi minunile, marturia lui Petru (In 6, 69), schimbarea la fata (Mc., 9, 9), si mai ales invierea Sa din morti. Fara indoiala ca faptul invierii a intarit si desavirsit credinta ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Centurionul roman insarcinat cu paza mormintului, care n-a avut alte argumente decit semnele firii ce au insotit evenimentul rastignirii, a putut spune, "Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta !" (Mt., 27, 54). Iar Apostolul Toma, dupa ce constata realitatea faptului invierii, exclama : "Domnul meu si Dumnezeul meu" (In 20, 28).
Pe de alta parte, asa cum reiese din unele texte, Iisus insusi Si-a revendicat slujirile mesianice, recunoscind in mod deschis ca El este Hristos-Mesia. Dupa ce citeste in sinagoga din Nazaret un text din profetia lui Isaia (42, 7), Iisus conchide : "Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre" (Lc., 4, 21). In convorbirea cu femeia samarineana, dupa ce aceasta Ii spune : "Stim ca va veni Mesia care se cheama Hristos; cind va veni, Acela ne va vesti noua toate", Iisus ii raspunde : "Eu sint, Cel ce vorbesc cu tine" (In, 25--26). La intrebarea arhiereului : "Esti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvintat?", Iisus raspunde : "Eu sint" (Mc., 14, 61-62). Prin urmare, nu exista nici o indoiala ca Iisus a fost constient si convins de aceasta de la inceput. El afirma ca este trimis de Tatal ("Cine Ma primeste pe Mine primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine" - Mt., 10, 40; cf. Mt., 15, 24; Mc., 12, 6), ca impartaseste cu Dumnezeu aceeasi fire si aceeasi putere si de aceea cere : "Credeti in Dumnezeu si credeti in Mine" (In, 14, 4).
Chiar daca a evitat, in anumite ocazii, sa spuna deschis ca El este Mesia, totusi El a marturisit totdeauna ca are autoritatea lui Dumnezeu, ca Fiu al Acestuia. Intrebat de autoritatile iudaice din Ierusalim : "Daca tu esti Hristosul, spune-o noua fara sfiala, Iisus le-a raspuns: V-am spus si nu credeti. Lucrurile pe care le fac in numele Tatalui Meu, acestea marturisesc despre Mine" (ln, 10, 24-25). El a lasat ca cei care vedeau faptele Sale si cei care asculta cuvintele Sale sa se convinga in mod liber.Intrebat de ucenicii trimisi de Ioan Botezatorul : "Tu esti "Cel ce trebuie sa vina", sau sa asteptâm pe altul?", Iisus a raspuns : "Mergeti si spuneti lui Ioan cele ce auziti si vedeti : orbii isi capata vederea si schiopii umbla, leprosii se curatesc si surzii aud, mortii inviaza si saracilor li se binevesteste" (Mt., 11, 3, 5).
Pe temeiul acestor marturii si dovezi, apostolii si marea majoritate a ascultatorilor Sai au crezut ca acest Iisus din Nazaret este "Cel ce trebuie sa vina" (Mt. 11, 3), Mesia cel asteptat. De aceea, mesianitatea lui Iisus face parte din marturisirea de credinta a Bisericii primare: "Cine este mincinosul, daca nu cel ce tagaduieste ca Iisus este Hristos ?" (I In, 2, 22). Sfintul Chiril al Ierusalimului spune ca greseala iudeilor din vremea Mintuitorului consta tocmai in aceea ca ei, desi recunosc ca El este Iisus, nu admit ca acest Iisus este Hristos Mesia (Cateheza X, 14).
Dar mesianitatea lui Iisus provine, pentru autorii Noului Testament, din dumnezeirea Sa. El este Mesia, ca Fiul lui Dum nezeu (Mc., 14, 61-62). Din acest punct de vedere, poate cel mai semnificativ nume al lui Iisus este "Emanuel", deoarece acesta arata ca El este Insusi Dumnezeu venit in persoana in mijlocul oamenilor, ca faptele Sale sint fapte ale revelatiei lui Dumnezeu. Aceasta a fost credinta comuna in popor, careia Nicodim ii da expresie: "Rabi, stim ca de la Dumnezeu ai venit invatator, nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el" (In, 3, 21). El a marturisit deschis : " Voua va este data taina imparatiei lui Dumnezeu" (Mc., 4, 11). El afirma ca este nedespartit de Tatal, de la Care vine si pe Care Il numeste "Abba"-Parinte, si nedespartit de Sfintul Duh, pe Care Il va trimite ca alt "Mingiietor" (In, 15, 26). El Se considera in unitatea lui Dumnezeu -Sfinta Treime, de aceea nimeni nu poate zice "Domn este Iisus, decit in Duhul Sfint" (I Cor., 13, 3).
In unele din epistolele sale, sfintul apostol Pavel a aratat ca Iisus trebuie pus in legatura nu numai cu istoria poporului evreu, ci si cu istoria intregului neam omenesc. El este nu numai cel fagaduit de profeti si asteptat de poporul ales, ci si incoronarea umanitatii si chiar a creatiei, care Il doreste si Il asteapta de la incepultul ei. Cel dintii Adam a fost creat in vederea "ultimului" Adam (Rom., 5, 14 i Col. 3, 9-10), de aceea intruparea este o consecinta a creatiei (Col., 1, 17; Evr., 1, 3), dupa cum opera Sa istorica rascumparatoare este plinirea si consecinta operei Sale creatoare (Col., 1, 15, 17, 18).
Iisus Hristos a arartat ca esenta misiunii Sale este mintuirea, o notiune biblica mai veche, careia El ii da o semnificatie noua, cuprinzatoare : "Fiul Omului n-a venit ca sa piarda sufletele, ci ca sa le mintuiasca" (Lc 9, 55). In Noul Testament, mintuirea este legata de persoana si opera lui Iisus Hristos si consta in aducerea credinciosului la o viata noua, in comuniune cu Dumnezeu in Hristos. Mintuirea inseamna recuperarea sensului spiritual si a continutului plenar al existentei : "Ce-i va folosi omului, daca va cistiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?" (Mt., 14, 26). Daca pacatul este o stare de diminuare si de dezbinare interioara, care vine din ruptura comuniunii cu Dumnezeu (In, 9, 16, 31), mintuirea este o plinatate a existentei care vine din harul si iubirea de Dumnezeu. De aceea notiunea de mintuire, mai ales in Evanghelia dupa Ioan, este pusa in legatura cu o alta notiune biblica si anume aceea de viata. "Invatatorule bun, ce bine voi face, ca sa am viata vesnica?" (Mt., 19, 16). Iisus Hristos este insasi sursa vietii dumnezeiesti : "Caci precum.Tatal are viata in Sine, asa I-a dat si Fiului sa aiba in Sine" (In, 5, 26). Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sau ca lumea sa aiba viata din viata Sa (In, 3, 16). EI este cel ce da viata (In, 5, 21), pentru ca "in El locuieste, trupeste, toata plinatatea dumnezeirii" (Col., 2., 9).
Dar "calea care duce la viata" (Mt., 7, 14) este calea jertfei: Iisus a aratat ca mintuirea ca si viata este un act de jertfa : "Caci cine va voi sa-si scape viata o va pierde" (Mt., 16, 25) .
In legatura cu Patimile, rastignirea, moartea, invierea, lui Iisus Hristos, trebuie subliniate urmatoarele aspecte principale :
Iisus a cunoscut drumul vietii Sale si a fost constient ca faptele si destinul Sau (In, 19, 17) fac parte din voia Tatalui (Lc., 24, 45-47). El insusi a prevestit de mai multe ori Patima Sa (Mt., 16, 21; 17, 22-23; 20, 17-19 si paral.) si a considerat jertfa ca singura cale de a reda viata adevarata acestei lumi : "Si, dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa trebuie sa Se -inalte Fiul Omului, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (In, 3, 14; cf. 12, 34). De aceea, apostolului Petru care Ii ceruse sa renunte la drumul jertfei ii spune : "Inapoia Mea, satano" (Mt., 16, 23). Desi fara de pacat (I Pt, 2, 22-23) desi fara nici o vina in fata autoritatilor civile (vezi afirmatia lui Pilat - Lc., 23, 14; cf Mt, 27, 24; In, 11, 4; 18, 38), Iisus a acceptat in mod Iiber si real sa sufere, considerind ca moartea Sa este o jertfa de ispasire adusa lui Dumnezeu pentru toti oamenii: "El a gustat moartea pentru fiecare om" (Evr., 2, 9).
Iisus a cunoscut sensul soteriologic al misiunii Sale si indeosebi valoarea mintuitoare a jertfei Sale. El a stiut ca rostul intruparii Sale este acela de a elibera lumea de pacat si de a-i da o viata noua prin infringerea mortii. El a stiut ca slujirea Sa consta tocmai in a chema pe pacatosi la mintuire (Mc.. 2, 17), in a cauta si a mintui "oaia cea pierduta" (Lc.,19, 12). Dar El a cunoscut ca mintuirea nu este cu putinta decit prin moartea Sa si de aceea a primit-o de buna voie. Desi ucenicii voiau sa pregateasca Pastele iudaic, initiat in Egipt, Iisus a devenit "Pastele" nostru, prin cinstitele Lui Patimi (I Cor., 5, 7). De fapt, pe cruce se realizeaza scopul intruparii Sale : "Nu trebuie, oare, ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre in slava Sa ?" (Lc., 24, 26). Mintuirea noastra s-a produs in lupta directa pe care Iisus dus-o cu moartea, pe cruce: "Acum este judecata acestei lumi; acum stapinitorul lumii acesteia va fi aruncat afara" (In, 12. 31).
In Patimile Sale, Iisus a aratat ca esenta vietii si a mintuirii consta in smerenie, evlavie si ascultare desavirsita fata de Dumnezeu. "In zilele trupului Sau, El a adus, cu strigat si cu lacrimi, cereri si rugaciuni catre Cel ce putea sa-L mintuiasca din moarte si auzit a fost pentru evlavia Sa si, desi era Fiu, a invatat ascultarea din cele ce a patimit si desavirsindu-Se, S-a facut tuturor ce-L asculta pricina de mintuire" (Evr., 5, 7-9). Patimile au fost in acelasi timp si momentul proslavirii Sale. Momentele din Saptamina Mare sint ca niste trepte pe scara descoperirii lui Dumnezeu in trupul lui Iisus.
Lupta cu moartea pe crucea Golgotei n-a fost un accident sau o infringere, ci o biruinta. De aceea invierea ramine momentul suprem al proslavirii Fiului si al revelatiei dumnezeirii Sale : "Dumnezeu L-a inviat dezlegind durerile mortii, intrucit nu era cu putinta ca El sa fie tinut de ea" (Fapte, 22).
Invierea este evenimentul central care a decis credinta apostolilor in divinitatea lui Iisus (Mt 28, 17), precum si intemeierea Bisericii: "Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica este si credinta voastra" (I Cor., 15, 14). Dupa Inviere, apostolii au inteles definitiv si plenar cine este Iisus Hristos si ce semnificatie are opera Sa. "Acest Iisus, pe Care Dumnezeu L-a facut Domn si Hristos" (Fapte, 2, 36), a devenit "piatra din capul unghiului" (Fapte, 4, 1) a Bisericii, poporul Noului Legamint, pe care apostolii au zidit-o dupa Cincizecime, ca trup tainic al Domnului, prin puterea Duhului Sfint.
Dupa invierea Sa, timp de 40 de zile (Fapte, 1, 3) Iisus ramine impreuna cu apostolii sai pe care ii pregateste pentru misiune in lume, fagaduindu-le puterea Duhului Sfint. In acest rastimp, in centrul predicii Sale revine tema Imparatiei lui Dumnezeu, Apostolii au fost trimisi anume sa propovaduiasca apropierea imparatiei lui Dumnezeu (Fapte 19, 8), Desigur, activitatea apostolilor face parte din iconomia Duhului Sfint in Biserica, in care 1isus le-a incredintat un rol unic (Mt, 14, 8).
Evanghelistul Luca arata ca timp de patruzeci de zile dupa inviere, Iisus a ramas impreuna cu apostolii, invatindu-i despre imparatia lui Dumnezeu, in asteptarea trimiterii Duhului Sfint peste ei (Fapte, 1, 2-5), Iisus Hristos sfirseste viata si activitatea paminteasca inaltindu-se cu trupul la cer (Lc., 24, .51; Fapte, (9-11), unde sta de-a dreapta Tatalui (Fapte, 2, 33-34). El a fagaduit apostolilor Sai ca la sfirsitul lumii acesteia va veni iarasi plin de slava (II Pt., 3, 4; I In, 2, 28) Sa judece pe cei vii si pe cei morti, care vor invia cu trupul odata cu venirea Sa intru slava, si sa separe pe cei buni de cei rai (Mt 25, 31-46; Mc 7, 38). De aceea, "ziua Domnului" (Amos, 6, 18) va fi pentru unii ziua judecatii (Mt 10, 15; I Cor 3, 13), sau "ziua miniei lui Dumnezeu" (Rom,.2, 5), iar pentru altii "ziua eliberarii" (Ef., 4, 30).
Intorcindu-se in Ierusalim, apostolii carora li s-au alaturat "femeile", Maria, mama lui Iisus si fratii Lui (Fapte, 1, 14) si alti ucenici - erau in asteptarea sarbatorii Cincizecimii si a pogoririi Duhului Sfint (Fapte, 2, 1, 5). (Cincizecimea era una din marile sarbatori ale poporului iudeu stabilita pentru a comemora primirea Legii pe Muntele Sinai, care se praznuia in Ierusalim, in vremea secerisului, la cincizeci de zile dupa Pasti), Cincizecimea a devenit sarbatoare crestina deoarece acum se intimpla botezul cu Duhul Sfint asupra apostolilor (Fapte, 2, 4) si deci are loc intemeierea Bisericii crestine, ca Trup al lui Hristos si templu al Duhului Sfint.
, echivalentul cuvintului ebraic Messiah care inseamna "unsul lui Dumnezeu" - Mesia, nu e un nume propriu, ci un titlu care se refera la originea si misiunea divina a lui Iisus, in special la slujirea Sa de preot (Hristos apare in Noul Testament de 529 ori dintre care, de 379 ori in epistolele pauline). In Vechiul Testament, regii lui Izrael si arhiereii erau supusi ritualului ungerii cu untdelemn sfintit atunci cind primeau functiile respective, si de aceea se numeau "unsii Domnului" (Zah. 4, 14). Intr-un sens mai general, "Mesia-Unsul" este cel Caruia Dumnezeu I-a incredintat misiunea de a elibera pe poporul ales, si pe Care evreii Il asteptau la sfirsitul timpului (sfintul Chiril al Ierusalimului spune ca, in multe privinte, Iosua al lui Navi a fost tipul lui Iisus Hristos -(Cateheza X, 11). In marturisirea sa din Cezareea, Simon Petru a recunoscut pe Mesia-Hristos in Iosua-Iisus din Nazaret : "Tu esti Hristosul., Fiul lui Dumnezeu celui viu" (Mt. 16, 16). Iisus Insusi Se identifica cu "Unsul Domnului"-Mesia, pe Care Duhul Domnului L-a uns sa propovaduiasca mintuirea (Lc. 4, 18; Fapte 4, 26-27), a fost trimis de Sinedriu la Pilat cu acuzatia ca El Se pretinde Mesia si a fost rastignit ca Mesia, "Hristos, regele lui Izrael" (Mc. 15,32).Comunitatea crestina inca din primele zile ale existentei ei a atribuit aceste nume lui Iisus din Nazaret, iar marturisirea lor a constituit una din conditiile primirii Tainei botezului si apartenentei la Biserica : "Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi in numele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre si veti primi darul Duhului Sfint" (Fapte, 2, 38). Pentru acea comunitate nu exista separarea intre Iisus istoric, pamintesc, fiul Mariei, si Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Desigur, ea a cautat mereu sa traduca, pentru ea si pentru cei din afara de ea, sensul lui Hristos, al lui Mesia, de aceea o multime de nume au fost date lui Iisus Hristos. Cea mai frecventa si autentica interpretare este aceea de "Domn" si "Mintuitor".
De fapt, "Iisus este Domnul -Kyrios" constituie cel mai vechi crez crestin (Rom. 10, 9; 1 Cor. 12, 3; II Cor. 4, 5, 14; Col. 2, 6; I Pt. 1, 3; Lc. 23, 42).
Persoana, numele si actele lui Iisus Hristos sint fundamentale pentru Biserica crestina, deoarece in centrul istoriei mintuirii despre care ea ne da marturie sta Iisus Hristos, cu istoricitatea si mesianitatea sa incontestabila. In acest sens, crestinismul nu este o religie anistorica, deoarece istoria lui Iisus Hristos sta la baza credintei crestine (Evr .2, 9; 3, 1; 6, 20; 7, 22; 10, 19). Doua probleme majore ridica istoria lui Iisus Hristos redata in Noul Testament : istoricitatea lui Iisus din Nazaret (Fapte 2, 22), a omului Hristos Iisus (1 Tim. 2, 5) si mesianitatea Sa, adica identitatea dintre Iisus din Nazaret si Fiul lui Dumnezeu. .
Realitatea evenimentelor mintuitoare, adica exactitatea istorica si localizarea faptelor savirsite de Iisus Hristos, constituie o preocupare esentiala pentru autorii Noului Testament. Desi credinta ca act de incredintare in cuvintul lui Dumnezeu nu este determinata cauzal de dovezile istorice, totusi evenimentul istoric biblic face parte din argumentarea credintei : "Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta noastra" (1 Cor. 15, 14). Intrucit "Dumnezeu S-a aratat in trup" (1 Tim. 3, 16), la "plinirea vremii" (Gal. 4, 4), istoria biblica face parte din credinta crestina. Dumnezeu ne-a mintuit in persoana si prin lucrarea rascumparatoare a lui Iisus Hristos, savirsita aici si acum, de aceea Noul Testament introduce pe credincios in istoria mintuirii pe care o realizeaza Acesta. Istoria vietii si slujirii lui Iisus Hristos face parte integranta din mesajul Evangheliei si al credintei crestine. "Acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu si, crezind, sa aveti viata in numele Lui" (In 20, 31).
Desi n-a avut pacat (In 8, 46), Iisus a acceptat sa-Si inaugureze misiunea Sa rascumparatoare cu botezul de la Ioan, in Iordan (Mt. 3, 13-17) si aceasta pentru a implini o rinduiala sacra (Lc. 7, 29-30) si ca semn anticipat al Jertfei Sale pe cruce. Acest act profetic -insotit de "teofania" Sfintei Treimi -arata ca Iisus era deja pregatit sa ia asupra Sa pacatele lumii.
Dupa botezul in Iordan, Iisus S-a intors in Galileea si S-a pregatit intens pentru apropiata Sa misiune. Evanghelistii sinoptici sint de acord ca Iisus Si-a inceput slujirea sa dupa ce Ioan Botezatorul a fost aruncat, in inchisoare (Mt. 4, 12; Mc. 1, 14; Lc. 3, ZO) si ca cea mai mare parte din activitatea Sa publica a desfasurat-o in Galileea (Mt., 4, 12; Mc., 1, 39; Lc., 4, 14). Luca vorbeste de calatoria lui Iisus in Samaria (Lc., 9, 53), iar Ioan relateaza pe larg convorbirea lui Iisus cu femeia samarineana linga fintina lui Iacov (ln 4). Tot evanghelistul loan mentioneaza ca Iisus a predicat in Iudeea la est de Iordan (Mt., 19, 1) si Pereea si ca a calatorit de mai multe ori la Ierusalim. Faptul acesta nu este exclus, deoarece Iisus a calatorit foarte mult, "strabatea toate cetatile si satele" (Mt., 9, 35) : in regiunea lacului Ghenizaret, in Capernaum (Mt., 14, 31), in regiunea Gadara (Mt., 8, 28), ajungind in orasele feniciene de nord, Tir si Sidon (Mt. 15, 21) si pina in Cezareea lui Filip (Mt., 14, 13).
Din cauza persecutiei impotriva sfintului Ioan Botezatorul, Iisus a parasit Nazaretul si S-a stabilit in Capernaum (cf. Mc., 2, 1; 9, 1), o localitate linga lacul Galileii, in provincia Zebulon si Neftalim (Mt., 4, 12-13).
Chiar la inceputul slujirii Sale mintuitoare, Iisus avea sa faca fata unei puternice impotriviri din partea spiritului ostil lui Dumnezeu, diavolul. In pustie, timp de 40 de zile, Iisus este supus la grele ispitiri (Mt. 4, 11), cu intentia de a-L face sa Se intoarca din calea pe care pornise, Dar El refuza aceste tentatii ale diavolului intr-un mod de neclintit, cu raspunsuri luate din Vechiul Testament (Deut., 8, 3; 6, 16; 6, 13). Desigur, timpul de retragere in pustie a fost dedicat postului si mai ales rugaciunii, pe care a considerat-o drept cea mai importanta pregatire pentru misiunea Sa. De fapt, postul era o practica religioasa a iudeilor (In 3, 5-9), respectata chiar de farisei (Lc., 18, 12), si el insotea rugaciunea. Iisus a dus o viata de continua rugaciune. De mic copil a participat la slujbele de la sinagoga iudaica (Mt., 26, 3), unde S-a rugat si a cintat psalmi (Mto, 15, 34). Nu numai ca S-a rugat in toate momentele decisive din viata Sa si in toate felurile, ci a si indemnat pe ucenicii Sai sa se roage, formulind chiar textul rugaciunii (Lc., 11, 1-4).
Asadar, inceputul misiunii Sale coincide cu cea dintii confruntare directa cu diavolul, cu care va continua lupta pina ce-l va birui prin jertfa Sa.
Mai intii trebuie spus ca mesianismul profetilor era inteles de iudeii contemporani lui Iisus intr-un sens strict politic si nationalist. Din dorinta de a se elibera de sub stapinirea romana, sentimentul asteptarii lui Mesia, inchipuit ca un eliberator national si restaurator politic, era foarte puternic la poporul iudeu din vremea lui Iisus.
Din textele care vorbesc despre mesianitatea lui Iisus (Mt., 16, 13-20; Mc 8, 27-30; Lc., 9, 18-21) si mai ales din raspunsurile pe care le-a dat in dialogul ispitirii Sale in pustie (Mt., 4, 1-10) reiese in mod clar ca El nu S-a identificat cu imaginea acelui Mesia asteptat de iudeii din vremea Sa, afirmind ca slujirea Sa mesianica nu are un caracter politic: "Trebuie sa binevestesc Imparatia lui Dumnezeu si altor cetati, fiindca pentru aceasta sint trimis) (Lc., 4, 43). Desigur El n-a respins slujirea mesianica in sine, asa cum au descris-o profetii, si in primul rind n-a respins ideea ca Mesia va aparea intr-o forma umana, in chip de rob, ascultator pina la moarte (Fil., 2, 7-8), ci pe acel Mesia incompatibil cu "Imparatia lui Dumnezeu", imaginat de oameni si nu voit de Dumnezeu (Mc., 8, 31-33). El a trebuit deci sa refaca o intreaga conceptie despre Mesia -mai ales ca evreii nu puteau pune impreuna conceptul de Mesia si necesitatea suferintei -, afirmind ca "Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea viata, rascumparare pentru multi" (Mc., 10, 45). Se pare ca tocmai pentru a nu da credit unei astfel de interpretari eronate a functiunilor mesianice, Iisus a preferat sa se pastreze tacere in ce priveste identitatea Sa cu Mesia (Mt., 16, 20; Mc., 8, 30; 9, 9; Lc., 4, 41) si a fost nevoit Sa recurga la titluri noi si mai greu de inteles, echivalente ale lui "Mesia", cum ar fi acela de "Fiul Omului" (Mt 9, 6; In, 9, 35).
Desigur, Iisus nu si-a formulat conceptia Sa despre Mesia criticind mesianismul din vremea Sa.
In al doilea rind, pentru a se da un raspuns acestei probleme nu trebuie sa se confunde procesul prin care apostolii si multimea au recunoscut pe Hristos-Mesia in Iisus din Nazaret, cu propria marturie a lui Iisus despre identita1ea si slujirea Sa ca Hristos-Mesia.
Asa cum reiese din unele pericope evanghelice, convingerea ca in Iisus din Nazaret Dumnezeu insusi este prezent, in persoana, si lucreaza mintuirea lumii, s-a format si s-a consolidat in rindul ucenicilor si ascultatorilor Sai, in mod treptat (In 12, 16). Astfel, la inceput s-a crezut ca este un profet (In 4, 19) sau ultimul profet, superior profetilor anteriori (Mc 6, 4; Lc., 7, 16; 13, 30; Fapte, 7, 52), ca este un nou Ilie (Mc 4, 25-27; 6, 15; 7, 16; cf. I Regi, 17, 23-24), mai ales ca se credea ca Ilie va fi inaintemergatorul lui Mesia (Mal., 3, 23), ca este un nou Moise (Mc., 2, 20; Fapte, 3, 22; 7, 32; cf. Ies., 4, 10), ca este Ioan Botezatorul inviat (Mc., 6, 16), ca este un om adeverit de Dumnezeu prin minuni (Fapte, 2, 32; Lc., 24, 19).
Exista momente si fapte decisive care au contribuit la intarirea acestei convingeri: cum ar fi minunile, marturia lui Petru (In 6, 69), schimbarea la fata (Mc., 9, 9), si mai ales invierea Sa din morti. Fara indoiala ca faptul invierii a intarit si desavirsit credinta ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Centurionul roman insarcinat cu paza mormintului, care n-a avut alte argumente decit semnele firii ce au insotit evenimentul rastignirii, a putut spune, "Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta !" (Mt., 27, 54). Iar Apostolul Toma, dupa ce constata realitatea faptului invierii, exclama : "Domnul meu si Dumnezeul meu" (In 20, 28).
Pe de alta parte, asa cum reiese din unele texte, Iisus insusi Si-a revendicat slujirile mesianice, recunoscind in mod deschis ca El este Hristos-Mesia. Dupa ce citeste in sinagoga din Nazaret un text din profetia lui Isaia (42, 7), Iisus conchide : "Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre" (Lc., 4, 21). In convorbirea cu femeia samarineana, dupa ce aceasta Ii spune : "Stim ca va veni Mesia care se cheama Hristos; cind va veni, Acela ne va vesti noua toate", Iisus ii raspunde : "Eu sint, Cel ce vorbesc cu tine" (In, 25--26). La intrebarea arhiereului : "Esti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvintat?", Iisus raspunde : "Eu sint" (Mc., 14, 61-62). Prin urmare, nu exista nici o indoiala ca Iisus a fost constient si convins de aceasta de la inceput. El afirma ca este trimis de Tatal ("Cine Ma primeste pe Mine primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine" - Mt., 10, 40; cf. Mt., 15, 24; Mc., 12, 6), ca impartaseste cu Dumnezeu aceeasi fire si aceeasi putere si de aceea cere : "Credeti in Dumnezeu si credeti in Mine" (In, 14, 4).
Chiar daca a evitat, in anumite ocazii, sa spuna deschis ca El este Mesia, totusi El a marturisit totdeauna ca are autoritatea lui Dumnezeu, ca Fiu al Acestuia. Intrebat de autoritatile iudaice din Ierusalim : "Daca tu esti Hristosul, spune-o noua fara sfiala, Iisus le-a raspuns: V-am spus si nu credeti. Lucrurile pe care le fac in numele Tatalui Meu, acestea marturisesc despre Mine" (ln, 10, 24-25). El a lasat ca cei care vedeau faptele Sale si cei care asculta cuvintele Sale sa se convinga in mod liber.Intrebat de ucenicii trimisi de Ioan Botezatorul : "Tu esti "Cel ce trebuie sa vina", sau sa asteptâm pe altul?", Iisus a raspuns : "Mergeti si spuneti lui Ioan cele ce auziti si vedeti : orbii isi capata vederea si schiopii umbla, leprosii se curatesc si surzii aud, mortii inviaza si saracilor li se binevesteste" (Mt., 11, 3, 5).
Pe temeiul acestor marturii si dovezi, apostolii si marea majoritate a ascultatorilor Sai au crezut ca acest Iisus din Nazaret este "Cel ce trebuie sa vina" (Mt. 11, 3), Mesia cel asteptat. De aceea, mesianitatea lui Iisus face parte din marturisirea de credinta a Bisericii primare: "Cine este mincinosul, daca nu cel ce tagaduieste ca Iisus este Hristos ?" (I In, 2, 22). Sfintul Chiril al Ierusalimului spune ca greseala iudeilor din vremea Mintuitorului consta tocmai in aceea ca ei, desi recunosc ca El este Iisus, nu admit ca acest Iisus este Hristos Mesia (Cateheza X, 14).
Dar mesianitatea lui Iisus provine, pentru autorii Noului Testament, din dumnezeirea Sa. El este Mesia, ca Fiul lui Dum nezeu (Mc., 14, 61-62). Din acest punct de vedere, poate cel mai semnificativ nume al lui Iisus este "Emanuel", deoarece acesta arata ca El este Insusi Dumnezeu venit in persoana in mijlocul oamenilor, ca faptele Sale sint fapte ale revelatiei lui Dumnezeu. Aceasta a fost credinta comuna in popor, careia Nicodim ii da expresie: "Rabi, stim ca de la Dumnezeu ai venit invatator, nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el" (In, 3, 21). El a marturisit deschis : " Voua va este data taina imparatiei lui Dumnezeu" (Mc., 4, 11). El afirma ca este nedespartit de Tatal, de la Care vine si pe Care Il numeste "Abba"-Parinte, si nedespartit de Sfintul Duh, pe Care Il va trimite ca alt "Mingiietor" (In, 15, 26). El Se considera in unitatea lui Dumnezeu -Sfinta Treime, de aceea nimeni nu poate zice "Domn este Iisus, decit in Duhul Sfint" (I Cor., 13, 3).
In unele din epistolele sale, sfintul apostol Pavel a aratat ca Iisus trebuie pus in legatura nu numai cu istoria poporului evreu, ci si cu istoria intregului neam omenesc. El este nu numai cel fagaduit de profeti si asteptat de poporul ales, ci si incoronarea umanitatii si chiar a creatiei, care Il doreste si Il asteapta de la incepultul ei. Cel dintii Adam a fost creat in vederea "ultimului" Adam (Rom., 5, 14 i Col. 3, 9-10), de aceea intruparea este o consecinta a creatiei (Col., 1, 17; Evr., 1, 3), dupa cum opera Sa istorica rascumparatoare este plinirea si consecinta operei Sale creatoare (Col., 1, 15, 17, 18).
Iisus Hristos a arartat ca esenta misiunii Sale este mintuirea, o notiune biblica mai veche, careia El ii da o semnificatie noua, cuprinzatoare : "Fiul Omului n-a venit ca sa piarda sufletele, ci ca sa le mintuiasca" (Lc 9, 55). In Noul Testament, mintuirea este legata de persoana si opera lui Iisus Hristos si consta in aducerea credinciosului la o viata noua, in comuniune cu Dumnezeu in Hristos. Mintuirea inseamna recuperarea sensului spiritual si a continutului plenar al existentei : "Ce-i va folosi omului, daca va cistiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?" (Mt., 14, 26). Daca pacatul este o stare de diminuare si de dezbinare interioara, care vine din ruptura comuniunii cu Dumnezeu (In, 9, 16, 31), mintuirea este o plinatate a existentei care vine din harul si iubirea de Dumnezeu. De aceea notiunea de mintuire, mai ales in Evanghelia dupa Ioan, este pusa in legatura cu o alta notiune biblica si anume aceea de viata. "Invatatorule bun, ce bine voi face, ca sa am viata vesnica?" (Mt., 19, 16). Iisus Hristos este insasi sursa vietii dumnezeiesti : "Caci precum.Tatal are viata in Sine, asa I-a dat si Fiului sa aiba in Sine" (In, 5, 26). Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sau ca lumea sa aiba viata din viata Sa (In, 3, 16). EI este cel ce da viata (In, 5, 21), pentru ca "in El locuieste, trupeste, toata plinatatea dumnezeirii" (Col., 2., 9).
Dar "calea care duce la viata" (Mt., 7, 14) este calea jertfei: Iisus a aratat ca mintuirea ca si viata este un act de jertfa : "Caci cine va voi sa-si scape viata o va pierde" (Mt., 16, 25) .
In legatura cu Patimile, rastignirea, moartea, invierea, lui Iisus Hristos, trebuie subliniate urmatoarele aspecte principale :
Iisus a cunoscut drumul vietii Sale si a fost constient ca faptele si destinul Sau (In, 19, 17) fac parte din voia Tatalui (Lc., 24, 45-47). El insusi a prevestit de mai multe ori Patima Sa (Mt., 16, 21; 17, 22-23; 20, 17-19 si paral.) si a considerat jertfa ca singura cale de a reda viata adevarata acestei lumi : "Si, dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa trebuie sa Se -inalte Fiul Omului, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (In, 3, 14; cf. 12, 34). De aceea, apostolului Petru care Ii ceruse sa renunte la drumul jertfei ii spune : "Inapoia Mea, satano" (Mt., 16, 23). Desi fara de pacat (I Pt, 2, 22-23) desi fara nici o vina in fata autoritatilor civile (vezi afirmatia lui Pilat - Lc., 23, 14; cf Mt, 27, 24; In, 11, 4; 18, 38), Iisus a acceptat in mod Iiber si real sa sufere, considerind ca moartea Sa este o jertfa de ispasire adusa lui Dumnezeu pentru toti oamenii: "El a gustat moartea pentru fiecare om" (Evr., 2, 9).
Iisus a cunoscut sensul soteriologic al misiunii Sale si indeosebi valoarea mintuitoare a jertfei Sale. El a stiut ca rostul intruparii Sale este acela de a elibera lumea de pacat si de a-i da o viata noua prin infringerea mortii. El a stiut ca slujirea Sa consta tocmai in a chema pe pacatosi la mintuire (Mc.. 2, 17), in a cauta si a mintui "oaia cea pierduta" (Lc.,19, 12). Dar El a cunoscut ca mintuirea nu este cu putinta decit prin moartea Sa si de aceea a primit-o de buna voie. Desi ucenicii voiau sa pregateasca Pastele iudaic, initiat in Egipt, Iisus a devenit "Pastele" nostru, prin cinstitele Lui Patimi (I Cor., 5, 7). De fapt, pe cruce se realizeaza scopul intruparii Sale : "Nu trebuie, oare, ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre in slava Sa ?" (Lc., 24, 26). Mintuirea noastra s-a produs in lupta directa pe care Iisus dus-o cu moartea, pe cruce: "Acum este judecata acestei lumi; acum stapinitorul lumii acesteia va fi aruncat afara" (In, 12. 31).
In Patimile Sale, Iisus a aratat ca esenta vietii si a mintuirii consta in smerenie, evlavie si ascultare desavirsita fata de Dumnezeu. "In zilele trupului Sau, El a adus, cu strigat si cu lacrimi, cereri si rugaciuni catre Cel ce putea sa-L mintuiasca din moarte si auzit a fost pentru evlavia Sa si, desi era Fiu, a invatat ascultarea din cele ce a patimit si desavirsindu-Se, S-a facut tuturor ce-L asculta pricina de mintuire" (Evr., 5, 7-9). Patimile au fost in acelasi timp si momentul proslavirii Sale. Momentele din Saptamina Mare sint ca niste trepte pe scara descoperirii lui Dumnezeu in trupul lui Iisus.
Lupta cu moartea pe crucea Golgotei n-a fost un accident sau o infringere, ci o biruinta. De aceea invierea ramine momentul suprem al proslavirii Fiului si al revelatiei dumnezeirii Sale : "Dumnezeu L-a inviat dezlegind durerile mortii, intrucit nu era cu putinta ca El sa fie tinut de ea" (Fapte, 22).
Invierea este evenimentul central care a decis credinta apostolilor in divinitatea lui Iisus (Mt 28, 17), precum si intemeierea Bisericii: "Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica este si credinta voastra" (I Cor., 15, 14). Dupa Inviere, apostolii au inteles definitiv si plenar cine este Iisus Hristos si ce semnificatie are opera Sa. "Acest Iisus, pe Care Dumnezeu L-a facut Domn si Hristos" (Fapte, 2, 36), a devenit "piatra din capul unghiului" (Fapte, 4, 1) a Bisericii, poporul Noului Legamint, pe care apostolii au zidit-o dupa Cincizecime, ca trup tainic al Domnului, prin puterea Duhului Sfint.
Dupa invierea Sa, timp de 40 de zile (Fapte, 1, 3) Iisus ramine impreuna cu apostolii sai pe care ii pregateste pentru misiune in lume, fagaduindu-le puterea Duhului Sfint. In acest rastimp, in centrul predicii Sale revine tema Imparatiei lui Dumnezeu, Apostolii au fost trimisi anume sa propovaduiasca apropierea imparatiei lui Dumnezeu (Fapte 19, 8), Desigur, activitatea apostolilor face parte din iconomia Duhului Sfint in Biserica, in care 1isus le-a incredintat un rol unic (Mt, 14, 8).
Evanghelistul Luca arata ca timp de patruzeci de zile dupa inviere, Iisus a ramas impreuna cu apostolii, invatindu-i despre imparatia lui Dumnezeu, in asteptarea trimiterii Duhului Sfint peste ei (Fapte, 1, 2-5), Iisus Hristos sfirseste viata si activitatea paminteasca inaltindu-se cu trupul la cer (Lc., 24, .51; Fapte, (9-11), unde sta de-a dreapta Tatalui (Fapte, 2, 33-34). El a fagaduit apostolilor Sai ca la sfirsitul lumii acesteia va veni iarasi plin de slava (II Pt., 3, 4; I In, 2, 28) Sa judece pe cei vii si pe cei morti, care vor invia cu trupul odata cu venirea Sa intru slava, si sa separe pe cei buni de cei rai (Mt 25, 31-46; Mc 7, 38). De aceea, "ziua Domnului" (Amos, 6, 18) va fi pentru unii ziua judecatii (Mt 10, 15; I Cor 3, 13), sau "ziua miniei lui Dumnezeu" (Rom,.2, 5), iar pentru altii "ziua eliberarii" (Ef., 4, 30).
Intorcindu-se in Ierusalim, apostolii carora li s-au alaturat "femeile", Maria, mama lui Iisus si fratii Lui (Fapte, 1, 14) si alti ucenici - erau in asteptarea sarbatorii Cincizecimii si a pogoririi Duhului Sfint (Fapte, 2, 1, 5). (Cincizecimea era una din marile sarbatori ale poporului iudeu stabilita pentru a comemora primirea Legii pe Muntele Sinai, care se praznuia in Ierusalim, in vremea secerisului, la cincizeci de zile dupa Pasti), Cincizecimea a devenit sarbatoare crestina deoarece acum se intimpla botezul cu Duhul Sfint asupra apostolilor (Fapte, 2, 4) si deci are loc intemeierea Bisericii crestine, ca Trup al lui Hristos si templu al Duhului Sfint.
________________________________________
> decit el (Luca 3, 16), adica a Mantuitorului, pe Care L-a primit si L-a botezat.
Pentru predica lui necrutatoare, Ioan Botezatorul a fost arestat si inchis de regele Irod Antipa (4 i.d.Hr. - 39 d.Hr.), fiul lui Irod cel Mare (39 i.d.Hr. - † 4 i.d.Hr.) la palatul Macherus si decapitat (Matei 14, 3-12; Marcu 6, 16-29; Luca 3, 19). Ucenicii lui Ioan s-au mentinut citeva zeci de ani. Dintre ei, au fost la inceput Apostolii Andrei si Ioan, care au urmat apoi Mantuitorului Hristos (Ioan 1, 37 si 40).
Mesia sau Mantuitorul Hristos este o personalitate unica, fara egal in istoria omenirii. Asupra vietii Lui s-au scris si se scriu numeroase lucrari si studii, autorii lor interpretind viata si opera Sa in functie de ideile lor istorice, filozofice, sociale, politice si economice. De aceea el este prezentat rind pe rind ca un ginditor, un filosof, um moralist, un idealist visator, un reformator, un vizionar.
Pentru crestini insa, Iisus Hristos este o persoana divino-umana, este Fiul lui Dumnezeu, Care s-a intrupat din Fecioara Maria si a vietuit ca persoana istorica in timpul imparatilor romani August (31 i.d.Hr. - 14 d.Hr.) si Tiberiu (14-37). Istoria nu prezinta viata Sa dumnezeiasca, aceasta facindu-se la alte discipline teologice, ci se ocupa numai de viata Sa omeneasca.
Iisus Hristos s-a nascut in zilele lui Irod, regele Iudeii, si ale procuratorului roman Quirinius, guvernator al Siriei, (Luca 2, 2), in timpul imparatului Augustus, cu citiva ani inaintea erei crestine, al carui inceput a fost stabilit de Dionisie cel Mic († 540) - originar din provincia romana Scythia Minor sau Dacia Pontica (Dobrogea in 753 a.U.c.
In genere, istoricii accepta ca Iisus Hristos s-a nascut cu 4 sau 5 ani mai inainte de 753 a.U.c., si nu cum gresit a stabilit Dionisie cel Mic.
Mai tirziu, traditia crestina a fixat si ziua nasterii Mantuitorului Hristos la 25 decembrie in fiecare an.
> (Matei 2, 16), Fecioara Maria si batrinul Iosif au plecat cu pruncul Iisus in Egipt, de unde s-au intors dupa moartea lui Irod si s-au stabilit la Nazaret, in Galileea (Matei 2, 13-23), in timpul regelui Arhelau, fiul lui Irod cel Mare. La virsta de 12 ani, mergind la templul din Ierusalim, cu prilejul sarbatorii Pastelui, s-a ratacit de parintii sai si a fost gasit dupa trei zile in templul din Ierusalim, in mijlocul invatatorilor. De la Ierusalim, s-a intors cu parintii Sai la Nazaret, unde a trait pina la virsta de 30 de ani (Luca 2, 42-51).
Ipotezele unor cercetatori rationalisti, dupa care Iisus ar fi invatat inaltele idei pe care le-a predicat, la preotii din Egipt, sau in alte tari (India), sint simple inchipuiri, si nu au nici un temei istoric.
Iisus Hristos si-a inceput misiunea Sa la virsta de 30 de ani, pe malurile Iordanului, nu departe de comunitatile esenienilor, printre ucenicii lui Ioan Botezatorul. Primii Sai discipoli au fost discipolii lui Ioan Botezatorul, ca Ioan si Andrei (Ioan 1, 37 si 40).
Cind Iisus afla de arestarea si moartea Sfintului Ioan Botezatorul de catre Irod Antipa, se retrage in Galileea, unde incepe sa invete in orasele din jurul lacului Ghenizaret, numit si Marea Galileei sau Marea Tiberiadei si in tinutul Decapolis, adica tinutul celor zece cetati, unde pe linga iudei, se aflau si greci. El si-a ales doisprezece Apostoli si invata in zilele Sabatului in sinagogile iudeilor. Iisus se adreseaza de preferinta oamenilor simpli, celor umili si bolnavi: orbi, paralitici, leprosi, indraciti, precum si vamesilor, carturarilor si farseilor in sinagogi, pe drumuri, in satele si orasele din Galileea, Iudeea si Samaria.
Durata activitatii publice a Mantuitorului nu este sigur cunoscuta din cauza deosebirii dintre Evanghelistii sinoptici Matei, Marcu si Luca, care vorbesc de un singur Paste, si Evanghelistul Ioan care vorbeste de trei Paste la care a participat El, ceea ce arata ca activitatea Sa a durat peste trei ani.
Dupa datele cele mai probabile, rezulta ca Iisus Hristos a trait mai mult de 33 de ani, cit se crede in mod obisnuit, anume 35-36 de ani, socotind data nasterii Lui in 749-748 a.U.c., iar data mortii in anul 783 a.U.c. sau si ceva mai mult, daca se va fi nascut inainte de 748 a.U.c.
Din activitatea mesianica a lui Iisus Hristos, Evanghelistii au retinut: botezul Lui de catre Ioan in apele Iordanului (Matei 3, 13, 17, Marcu 1, 9-11), chemarea Apostolilor (Matei 10), propovaduirea Sa insotita de minuni in Galileea, Iudeea si Ierusalim, intrarea Sa triumfala in Ierusalim, prinderea, judecarea, condamnarea, rastignirea pe cruce, moartea, invierea si inaltarea Lui. In vreo trei ani de misiune publica, Iisus Hristos a desfasurat o activitate extraordinara ca invatator, profet si facator de minuni, care, pe de o parte a facut o impresie puternica asupra poporului, iar pe de alta a stirnit ura conducatorilor religiosi ai iudeilor.
In cele din urma, Iisus Hristos a fost arestat din ordinul procuratorului roman Pontiu Pilat (26-36 d.Hr.), la instigatiile conducatorilor iudei si judecat de marele arhiereu Caiafa si de Sinedriul iudeilor. Vina care s-a adus lui Iisus Hristos de conducatorii iudei este religioasa si politica. El este acuzat de blasfemie, pentru ca S-a declarat pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Iata cuvintele lor: <> (Ioan 10,33). Intr-adevar, Mantuitorul a declarat: <> (Ioan 8, 42) si <> (Ioan 10, 33). Totodata a fost acuzat ca s-a facut pe Sine <> (Ioan 18, 33-37; 19-22), ceea ce in ochii conducatorilor iudei constituia o mare teama politica.
Conducatorii iudeilor se temeau foarte mult de romani, sa nu le nimiceasca tara si neamul si afirmau: <> (Ioan 11, 48). De aceea, dupa opinia marelui arhiereu Caiafa, << este mai de folos sa moara un om pentru popor, decit sa piara tot neamul>> (Ioan 11, 50). Astfel s-a ajuns la condamnarea lui Iisus Hristos la moarte prin rastignire pe cruce, sub regele Iudeii Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare.
Invatatura Lui. Iisus Hristos a vorbit si a lucrat in numele, cu autoritatea si puterea lui Dumnezeu Tatal, a marturisit inaintea Apostolilor si a oamenilor misiunea Lui dumnezeiasca, a avut o viata morala de o curatie si inaltime unica si incomparabila. El a dat invaturi sublime in cuvinte, parabole si imagini de o simplitate, sinceritate, adincime, frumusete si intelepciune supranaturala. Invatatura Lui n-a fost depasita si nu poate fi depasita de nici una dintre religiile naturale ale lumii, sau de vreun alt sistem de gindire religios, ea fiind de origine dumnezeiasca, revelata.
Evanghelia, adica Vestea cea buna, propovaduita de Iisus Hristos este un mesaj religios si moral, nu social, politic sau economic. Prin invatatura Sa, Mantuitorul urmareste mintuirea omului, care inseamna curatirea si eliberarea lui de pacate, restaurarea firii umane, reinnoirea, sfintirea si indumnezeirea omului.
Ideea centrala a propovaduirii Mantuitorului este <>sau <> (Matei 3, 2; 4, 17; 10, 7; Marcu 1, 15). Aceasta imparatie este inteleasa ca o noua ordine religioasa si morala a lumii. Prin credinta intr-un singur Dumnezeu spiritual si nevazut, prin respectarea virtutilor morale si a poruncilor divine, omul poate dobindi multumirea si fericirea, chiar din timpul vietuirii pamaintesti, iar in viata de dincolo, mintuirea si fericirea vesnica. In imparatia cerurilor, vor intra toti cei ce cred in Iisus Hristos si in preceptele Lui, se renasc <apa si din Duh>> (Ioan 3, 5), se schimba sufleteste si traiesc o viata religioasa morala noua si curata.
Desi Iisus a predicat iudeilor, invatatura lui are caracter universal, fiind destinata intregii lumi. El insusi ne incredinteaza: <> (Matei 24, 14). Acest universalism religios, asa cum l-a vestit Mantuitorul, era o noua conceptie, ca si toate marile adevaruri revelate de El.
In noua religie, ideea existentei unui singur Dumnezeu spiritual, nevazut, inefabil si infinit este esentiala. Exista un singur Dumnezeu adevarat in trei persoane sau ipostasuri: Tatal, Fiul si Duhul Sfint, care formeaza Treimea cea de o fiinta si nedespartita. Ideea de Dumnezeu este mult adincita prin invatatura lui Iisus Hristos si ea atinge cea mai inalta treapta a revelatiei divine.
Prin Fiul Sau, prin Domnul Iisus Hristos, care a imbracat chip de om, Dumnezeu Tatal S-a facut cunoscut oamenilor.
Iisus Hristos Si-a afirmat dumnezeirea Sa nu numai prin cuvintele si invatatura Sa, ci mai ales prin faptele, minunile si profetiile Sale. Minunea cea mai mare, care a confirmat ca El este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, este invierea Sa din morti. De asemenea, propriile Sale profetii confirma dumnezeirea Sa.
In invatatura crestina este implicata si conceptia despre om, antropologia, care sta in strinsa legatura cu conceptia despre Dumnezeu. Sfinta Scriptura invata ca omul a fost creat de Dumnezeu <> (Fac. 1, 27), ca implinire si desavirsire a intregii creatii. Chipul lui Dumnezeu din fiinta omului orienteaza omul spre indumnezeire, iar dreptii care traiesc viata curata si sfinta se fac << partasi firii dumnezeiesti>> - 
(II Petru 1, 4). << Caci stim ca atunci cind se va arata Iisus, ne incredinteaza Sf. Apostol Ioan, vom fi asemenea Lui, fiindca Il vom vedea precum este>> (I Ioan 3, 2).
In morala, Evanghelia lui Iisus Hristos aduce o innoire si un progres tot atit de mare. Principiul si temeiul raporturilor dintre oameni este iubirea, iar semenii nostri devin prin iubire fratii nostri.
Iubirea este cea mai mare porunca data de Iisus Hristos si cea mai mare realizare a vietii crestine: iubirea fata de Dumnezeu, ca Tatal ceresc al tuturor oamenilor, si iubirea de oameni ca fii ai lui Dumnezeu si frati ai nostri. <> (Matei 22, 37 - 39; Marcu 12, 29-31; Luca 10, 27).
Dupa marturia Sfintului Apostol Ioan, <Dumnezeu este iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintii>> (I Ioan 4, 7-8, 19).
Iisus Hristos a adus nu numai ideea de iubire a aproapelui nostru, ci a si dat pilda dumnezeiasca a unei vieti de iubire, bunatate, iertare si curatie sufleteasca, la care fiecare trebuie sa nazuiasca, spre desavirsirea sa.
Astfel, Iisus Hristos a unit strins credinta si fapta, religia si morala. Prin conceptia Sa spiritualista, prin accentuarea nemuririi omului si a raspunderii lui inaintea lui Dumnezeu, prin curatirea si intensificarea sentimentului religios si moral, prin conceptia despre Dumnezeu si om, Iisus Hristos a ridicat considerabil sensul si valoarea religiei si a largit orizontul ei ca religie revelata, dumnezeiasca.
_____________________________________
Betleem, Craciun, colinde, Nasterea Domnului, magi, pastori, ingeri care canta si Fecioara Maria cu Pruncul Iisus culcat in iesle, sunt cele dintai cuvinte din Sfanta Evanghelie pe care ni le-au rostit mamele noastre. Sunt cele mai sfinte cuvinte care s-au intiparit adanc in memoria si in inimile noastre.
Pentru noi, romanii, care venim din tarea nemuritoarelor colinde de Craciun, cuvantul Betleem are o rezonanta cu totul sacra. El exprima mai mult decat orice alt oras din Tara Sfanta iubirea lui Dumnezeu pentru lume, smerenia Pruncului Iisus, nevinovatia pruncilor martiri si ascultarea pastorilor credinciosi, a magilor purtatori de daruri, a ingerilor din cer, a Fecioarei, a dreptului Iosif si a tuturor crestinilor. Betleemul cu toate imprejurimile lui are multe semnificatii pentru sufletul atat de sensibil al romanului. Popor pasnic, adanc legat de Hristos, de Biserica, de munti, de natura, de turmele de oi, de colinde, de flori si de cerul senin! Desi a trecut prin atatea drame in istoria sa, poporul roman a ramas tot asa de credincios, bland, linistit si plin de speranta. De aceea si Betleemul, cu pestera, cu Fecioara, cu Pruncul Iisus, cu magii, cu pastorii si ingerii care canta, au atitea semnificatii pentru sufletele noastre.
Cu aceste simtaminte in inimi ne urcam in autobuzul de Betleem si pornim din Ierusalim spre Cetatea lui David. La cativa kilometri se observa in partea stanga o veche manastire ortodoxa fortificata. Este Manastirea Sfantul Ilie sau Mar Eliyas, din secolul al V-lea, intemeiata de Cuviosul Anastasie. Dupa traditie, aici ar fi poposit putin Sfantul prooroc Ilie, in drum spre Muntele Horeb. In prezent se nevoiesc trei calugari in aceasta manastire. Putin mai inainte se vede o constructie veche din lespezi de piatra, cu bolta orientala. Este mormantul Rahilei, sotia patriarhului Iacov, care ne aminteste de cei 14.000 de prunci martiri ucisi de Irod.
Iata, se vede Betleemul! Betleemul, Cetatea lui David. Betleemul, patria si locul de nastere al Domnului nostru Iisus Hristos. Betleemul care a innoit intreaga lume! Privit de departe, Betleemul cu casele sale albe, asezate in forma de amfiteatru cu fata spre rasarit, pare un buchet de flori albe, coborat din cer pe aripi de ingeri. Oraselul mltimilenar, legat atat de Vechiul cat mai ales de Noul Testament prin Nasterea Domnului si Mantuitorului lumii. Deasupra lui au cantat ingerii acea nemuritoare cantare: Slava intre cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire! (Luca 2, 14). Aceasta este cel mai frumos imn al pacii, al impacarii noastre cu Dumnezeu. Este cel dintai colind cantat pe pamant!
Ne uitam cu multa cucernicie spre Betleem. Este asezat pe coline domoale de piatra. Ici-colo se inalta turle de biserici, chiparosi, maslini, eucalipti si multe flori. De jur-imprejur se intind campuri cultivate, gradini cu vita-de-vie, portocali si lamai. Dincolo de Betleem, spre sud-est, se vad culmile de culoare gri-roscata ale muntilor Galaadului si Moabului. Pe varfurile lor nici un fel de verdeata, nici o locuinta omeneasca. Dupa aceste coline pustii se vede depresiunea Marii Moarte.
Intram in Betleem. Un oras mic si destul de curat ce numara pana la 30.000 de locuitori, dintre care majoritatea sunt arabi. Intrebam de Biserica Nasterii lui Hristos. Atat pestera in care S-a nascut Domnul, cat si biserica inaltata deasupra ei, se afla in partea de rasarit a orasului.
Slava Tie, Mantuitorule, ca ne-ai invrednicit in viata aceasta pamanteasca sa calcam cu picioarele noastre pacatoase pe acest loc asa de sfant, unde s-a lucrat taina mantuirii neamului omenesc! Slava Tie, Mantuitorule, ca ne-ai binecuvantat sa ajungem si aici la Betleeem. Invredniceste-ne sa ne inchinam si in pestera in care Te-ai nascut!
Privim cu evlavie interiorul bisericii. Este cu totul divin si maret, pe masura credintei marilor imparati bizantini. In total, lungimea bisericii este de 60 metri si latimea de 30. Prima biserica a fost construita, aici, de Sfanta Imparateasa Elena, in anul 326. Dupa doua secole, in anul 531, marele imparat Iustinian a modificat si infrumusetat aceasta biserica, pastrand in cea mai mare parte primul lacas. Biserica zidita de Sfanta Elena se compunea dintr-un atrium (pronaos), un naos, compus din cinci nave logitudinale sprijinite pe stalpi de marmura, si altarul poligonal, ridicat chiar deaspura Sfintei Pesteri. Pardoseala era impodobita cu mozaicuri de mare calitate artistica, cu motive florale crestine.
Imparatul Iustinian a impartit atriumul in doua incaperi: pridvor si nartex (pronaos), ambele destul de mici. Naosul propriu-zis este cel din anul 326, lung de peste 40 de metri, format din cinci nave longitudinale, dupa vechiul tip bazilical. Navele laterale se sprijina pe patru randuri de coloane de marmura rosie, in numar de 44 – cate 11 coloane in fiecare rand. La jumatatea naosului se urca cateva trepte si se ajunge in fata Sfantului Altar. Tot Iustinian cel Mare a transformat vechiul altar poligonal intr-un altar cu trei abside. Absida centrala este altarul propriu zis al ortodocsilor. Absida din dreapta este prevazuta cu un al doilea altar ortodox, mai mic. Iar absida din stanga are un altar care apartine Bisericii Armene. Din ambele abside se coboara pe trepte in pestera.
Peste mozaicul primei biserici, Iustinian a pus dale mari de marmura, iar peretii i-a impodobit cu mozaicuri de rara frumusete. In sapaturile din ultimele decenii s-au descoperit portiuni mari din mozaicul bisericii zidita de Sfanta Elena, pe care le-am admirat si noi. In timpul marii invazii a persilor din anul 614, condusa de Hosroe, au fost distruse definitiv in Palestina sute de biserici crestine de cea mai mare importanta. Numai biserica din Betleem a scapat din mainile lor. Caci, vazand pictati pe pereti pe cei trei magi in haine persane si ascultand rugamintile calugarilor slujitori, au renuntat s-o mai distruga. Pe vremea primei cruciade (1096-1099), Biserica Nasterii Domnului a fost luata de la ortodocsi si data in mainile catolicilor impreuna cu Sfanta Pestera. Aceasta nedreptate a durat secole de-a randul. Dar in anul 1757 Biserica Sfintei Elena si a lui Iustinian a fost data din nou in posesia ortodocsilor. Tot atunci catolicii au fost indepartati si din Sfanta Pestera, pe care o ocupasera in mod silnic. Dupa aceasta data, catolicii si-au construit o alta biserica in partea de nord, alaturi de marea catedrala ortodoxa.
In prezent Biserica Nasterii Domnului se prezinta tot atat de mareata si impunatoare ca acum 1600 de ani, fiind bine restaurata, intretinuta curat si impodobita ca o mireasa. Interiorul pastreaza mireasma binecuvantata a primelor veacuri crestine. Admiram mozaicurile milenare, catapeteasma sculptata si aurita, policandrele si candelele, in numar de 54, care atarna de tavane. Admiram bolta bisericii care este lucrata artistic in lemn, dupa vechiul stil bazilical. Ne inchinam cu evlavie in Sfantul Altar si la icoane, pe care le-au sarutat atatea generatii de credinciosi si pelerini din toata lumea.
Slava Tie, Fiule al lui Dumnezeu, pentru acest dumnezeiesc altar, unde Te-ai nascut din Fecioara Maria pentru a noastra mantuire! Slava Tie, Iisuse Hristoase, pentru Fecioara din care Te-ai nascut, pentru Sfanta Elena care Ti-a inchinat acest lacas, pentru cuviosii calugari care au slujit aici cu frica de Dumnezeu, pentru toti cei ce s-a mantuit in numele Tau...!
Sarutam icoanele imparatesti din catapeteasma. Toate sunt vechi si imbracate in argint. Ne inchinam si la icoanele facatoare de minuni, ce se afla in absida din dreapta – icoana Maicii Domnului cu Pruncul si icoana Sfantului Nicolae. Apoi stam de vorba cu Parintele Ieronim, un calugar cu chip bland si luminos. Sfintia sa ne spune ca in marea biserica se face Liturghie numai Duminica si in sarbatori, iar in celelalte zile se savarsesc obisnuitele laude. Liturghia zilnica se face numai in Sfanta Pestera, dimineata intre orele 5,30-7. In sarbatori se face concomitent Liturghie, atat in Pestera, cat si in catedrala.
Cu gandul la Sfanta Fecioara si la Pruncul Iisus culcat in iesle, ne pregatim sa ne inchinam in Sfanta Pestera.
Slava Tie, Mantuitorule, ca Te-ai milostivit de neamul nostru omenesc! Slava Tie, Fiule al lui Dumnezeu, ca Ti-ai luat trup din trupul Fecioarei Maria, ca sa indumnezeiesti trupul nostru cel zdrobit. Slava Tie, Iisuse Hristoase, ca aici, in aceasta pestera de taina, Te-ai desertat de slava dumnezeirii, ca sa ne imbraci pe noi intru slava. Slava Tie, Bunule, ca aici Te-ai coborat intre oameni, ca sa-I ridici la cinstea cea dintai. Slava Tie, pentru dumnezeiasca Ta dragoste! Slava Tie, pentru marea smerenie! Slava Tie, pentru intrupare, pentru negraitele Tale judecati, pentru toata taina rascumpararii neamului omenesc! Slava Tie, Mantuitorule, pentru Fecioara Maria si pentru batranul Iosif, care a slujit cu credinta pe Fecioara! Slava Tie, pentru cei trei magi aducatori de daruri, pentru steaua care Ti-ai slujit, pentru pruncii care Te-au marturisit, pentru stramosul Tau David si pentru cetatea Betleem, ca de mare cinste s-au invrednicit. Slava Tie, pentru Sfanta Pestera care Te-a adapostit, pentru taina cea mare a intruparii Tale, pentru negraita semrenie, pentru nemuritoarea bucurie care au izvorat lumii din aceasta pestera. Pentru toate, slava Tie!
Cantam in genunchi Evanghelia Nasterii lui Hristos:
In zilele acelea a iesit porunca de la Cezarul August sa se inscrie toata lumea… Si se duceau toti sa se inscrie, fiecare in cetatea sa. Si s-a suit si Iosif din Galileea, din Cetatea Nazaret, in Iudeeea, in cetatea lui David, care se cheama Betleem, pentru ca el era din casa si din neamul lui David, ca sa se inscrie impreuna cu Maria cea logodita cu el, care era insarcinata. Dar pe cand erau ei acolo, s-au implinit zilele ca ea sa nasca. Si a nascut pe Fiul Sau, Cel Unul Nascut, si L-a infasat si La culcat in iesle, caci nu mai era loc pentru ei in casa de oaspeti. Si in tinutul acela erau pastori, stand pe camp si facand de straja noaptea imprejurul turmei lor. Si iata ingerul Domnului a stat langa ei si slava Domnului a stralucit imprejurul lor, si ei s-au infricosat cu frica mare. Dar le-a zis ingerul: Nu va temeti, caci iata va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Caci vi S-a nascut astazi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui David. Si acesta va va fi semnul: veti gasi un Prunc infasat culcat in iesle. Si deodata s-a vazut, impreuna cu ingerul, multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamant pace intre oameni bunavoire! Iar dupa ce ingerii au plecat de la ei la cer, pastorii vorbeau unii catre altii: Sa mergem dar pana la Betleem si sa vedem cuvantul acesta ce s-a facut, pe care Domnul ni l-a facut cunoscut. Si grabindu-se, au venit si au aflat pe Maria si pe Iosif si pe prunc culcat in iesle. Si vazandu-L, au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil. Iar Maria pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa. Si s-au intors pastorii, slavind si laudand pe Dumnezeu pentru toate cate auzisera si vazusera, precum li se spusese (Luca 2, 1-20).
Iar daca S-a nascut Iisus la Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod, regele, iata magii de la rasarit au venit la Ierusalim, intreband: Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am vazut steaua Lui la rasarit si am venit sa ne inchinam Lui. Si auzind, regele Irod s-a tulburat si tot Ierusalimul impreuna cu dansul… Atunci Irod a chemat in ascuns pe magi si a aflat de la ei lamuriri in ce vreme s-a aratat steaua. Si trimitandu-i la Betleem, le-a zis: Mergeti si cercetati cu de-amamnuntul despre Prunc si daca Il veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma inchin Lui. Iar ei, ascultand pe rege, au plecat si iata, steaua pe care o vazusera la rasarit mergea inaintea lor, pana ce a venit si a stat deasupra unde era Pruncul. Iar ei, vazand steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Si intrand in casa, au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Lui, si cazand la pamant, s-au inchinat Lui, si deschizand visteriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tamaie si smirna. Apoi, luand instiintare in vis sa nu se mai intoarca la Irod, pe alta cale s-au dus in tara lor.... (Matei 2, 1-12).
Aici, in aceasta pestera mica si nebagata in seama, S-a smerit Fiul lui Dumnezeu, pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire. In aceasta pestera nelocuita S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, ca sa impace pe oameni cu Dumnezeu! In aceasta pestera, alaturi de vitele cele necuvantatoare, S-a smerit Hristos Cuvantul, ca sa ne scoata pe noi, pacatosii, din starea cea dobitoceasca in care ne aflam. Aici s-a vazut fata catre fata, Dumnezeu cu omul, cerul cu pamantul, Hristos cu Adam, Pruncul cu Fecioara, Stapanul cu robul. Aici s-a atins focul de materie si nu s-a mistuit. Aici s-a atins focul de materie si nu s-a mistuit. Aici s-a atins Dumnezeu de om si l-a indumnezeit. Aici S-a odihnit Iisus Pruncul in bratele Fecioarei Maria si prin ea toate bratele mamelor le-a sfintit si neascultarea Evei a vindecat-o. Cerul a dat steaua, pamantul a oferit pestera. Dumnezeu a dat pe Fiul, omul a dat pe Fecioara; templul a dat pe batranul Iosif, vitele au oferit ieslea cu paie, iudeii au dat pe pastorii oilor, luna a picurat lumina, noaptea a invaluit in necuprins taina Intruparii. Si asa s-a savarsit taina impacarii omului cu Dumnezeu prin impreuna lucrarea celor ceresti cu cele pamantesti, prin negraita smerenie si topire in dumnezeiasca Dragoste! Uimiti de aceasta desertare a dumnezeirii pe pamant, de aceasta divina impacare, ingerii s-au coborat printre oameni si de bucurie au inceput a canta si au invatat si pe oameni sa cante maririle lui Dumnezeu. Ca unde este impacare, acolo este mantuire, acolo este bucurie si cantare. Si asa s-a nascut Biserica si slujbele si colindele. Asa s-au invatat oamenii de la ingeri sa se roage, sa cante si sa slaveasca pe Dumnezeu. Din acest ceas, ingerii canta cu noi, plang pentru noi, se roaga pentru noi si impreuna cu noi ne invata a canta, a ne ruga, a iubi si a plange. Ne invata taina mantuirii si a bucuriei dumnezeieisti!
Slava Tie, Mantuitorule, pentru dumnezeiasca Nasterea Ta! Slava Tie, pentru Fecioara Maria si pentru batranul Iosif; pentru ingerii care ne-au invatat a canta, pentru pastorii care ne-au deprins a Te cauta, pentru magii care ne-au invatat sa-Ti aducem daruri! Slava Tie, pentru steaua cerului si pestera pamantului! Pentru toate, slava Tie!
Calauziti de steaua sfintei credinte venim de departe, din tara Carpatilor, sa ne inchinam Tie, Mantuitorule, in Pestera Betleemului. Te-am intalnit in Nazaretul Galileii, ascultand de Iosif si Maria. Te-am intalnit la Iordan, cerand botezul de la Ioan. Te-am intalnit pe Muntele Taborului imbracat in vesmant de lumina. Apoi Te-am intalnit la Cina cea de Taina si pe Muntele Sion, invatand pe ucenicile tainele mantuirii. Am mers dupa Tine, noaptea, in Gradina Ghetsimani, si am invatat de la Tine, Mantuitorul nostru, a ne ruga si a ne smeri, a rabda si a suferi, a ierta si a ne jertfi pentru numele Tau. Te-am vazut prins de oameni, judecat, condamnat si rastignit pe Golgota si ingropat sub pamant. Dar Te-am vazut si inviat, imbracat in lumina, si inaltat cu slava la ceruri, ca un Dumnezeu si Mantuitor.
Acum, calauziti de aceeasi stea, am venit si in Pestera din Betleem, sa Te vedem Prunc mic, infasat, culcat in iesle. Venim sa ne inchinam Tie, si Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Venim sa Te slavim impreuna cu ingerii din cer, sa-Ti cantam de bucurie impreuna cu pastorii si sa-ti aducem daruri impreuna cu magii de la rasarit.
Primeste-ne si pe noi, Iisus, Pastorule cel Bun, Cel ce Te-ai facut Prunc pentru noi. Primeste-ne sa intram cu credinta in pestera, sa cadem in fata ieslei, sa ne inchinam smereniei Tale, sa laudam pe Fecioara Maria, sa cinstim pe dreptul Iosif, sa marim pe inteleptii magi, sa vedem pe pastori, sa ascultam cantarea ingerilor. Invata-ne a canta cu bucurie si a Te lauda din dragoste, a Te marturisi cu ravna si a ne ruga cu credinta, a astepta mila Ta cu rabdare si a ne smeri cu pace in suflet. Primeste-ne sa ne marturisim Tie, Fiule al lui Dumnezeu, si sa-Ti multumim din inimi pentru toate cate ne-ai dat noua.
Suntem fiii Bisericii Tale si am venit sa ne inchinam la Pestera Betleemului, in numele fratilor si parintilor nostri, in numele neamului nostru milenar. Nu ti-am adus, asemenea magilor, nici aur, nici smirna, nici tamaie, nici scutece de fir, nici daruri de mult pret. Ca toate acestea nu-Ti trebuiesc, ca Cel ce Te imbraci in vapaie de foc si Te odihnesti pe scaun de heruvimi. Ci iti aducem in loc de aur, dragostea si credinta noastra si a parintilor nostri. In loc de tamaie, iti aducem rugaciunile noastre si ale fratilor nostri. Iar in loc de smirna iti aducem nadejdea noastra si a fiilor nostri in viata de veci. Primeste, Mantuitorule, dragostea, rugaciunile si nadejdea noastra, precum ai primit cantarea ingerilor si a pastorilor. Primeste marturisirea inimilor noastre si ne calauzeste pe calea mantuirii! Binecuvinteaza Iisuse Hristoase, lumea cu pace si tara noastra romaneasca cu bucurie si indestulare. Binecuvanteaza casele cu parinti credinciosi si mamele cu dragoste de prunci. Binecuvinteaza pe fiii poporului nostru cu deplina unitate si armonie; pe pastori, cu ravna si grija pentru turma, iar pe credinciosi, cu intelepciune si dreapta credinta. Binecuvinteaza-ne si pe noi, fii Tai, cu frica de Dumnezeu si iertare de pacate si ne invredniceste, impreuna cu ingerii si pastorii, sa Te marturisim si sa-Ti cantam: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire! Amin.
Dupa ce savarsim rugaciunea, ne apropiem de locul cel mai sfant din Pestera, unde a fost ieslea cu Pruncul Iisus, care se afla in partea de rasarit. O stea de aur fixata in pardoseala de marmura rosie ne indica locul Nasterii Domnului. Ne plecam cu fruntea la pamant, ne atingem de acest loc dumnezeiesc, sarutam si ne retragem alaturi in liniste.
Pestera Nasterii este o incapere naturala in stanca, foarte modesta, lunga de 7 metri si lata de 3 metri. Are forma aproape dreptunghiulara si este asezata exact sub altarul bisericii facuta de Sfanta Elena in anul 326. Pe jos este pardosita cu marmura, peretii sunt captusiti cu mici panouri de carton, iar bolta cilindrica este cea originala, legata de fier din cauza bisericii care apasa deasupra. Doua scari laterale duc in cele doua abside ale bisericii mari.
Locul unde a fost ieslea cu Pruncul se afla exact la rasaritul pesterii si formeaza altarul propriu-zis unde slujesc zilnic ortodocsii. Pe steaua de aur sunt scrise in limba latina cuvintele: “Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est” (Aici a nascut Fecioara Maria pe Iisus Hristos). Vizavi de altar, spre sud-est, se afla un mic altar deservit de catolici, unde Fecioara Maria a alaptat pe Iisus Pruncul. Alaturi se afla inca un mic altar, numit “Altarul Magilor”. Aici cei trei magi si-au deschis visteriile lor si au adus lui Hristos aur, tamaie si smirna.
In Sfanta Pestera se face Liturghie in fiecare dimineata, intre orele 5,30-7 de catre un preot ortodox. Dupa ortodocsi slujesc zilnic armenii si catolicii. In sarbatori se face Sfanta Liturghie in Pestera intre orele 7-8,30, cand iau parte numerosi credinciosi din Betleem si pelerini straini. Iar in biserica mare a Nasterii Domnului ce se inalta deasupra, se face Sfanta Liturghie numai in Duminici si sarbatori, intre orele 8-11, de catre un preot cu diacon; mai rar se slujeste cu arhiereu.
Aprindem in Pestera lumanari de ceara aduse din tara, spre pomenirea noastra si a bunilor nostri crestini. Apoi cantam troparul Nasterii lui Hristos si colindul romanesc “Steaua sus rasare” si incheiem cu condacul Nasterii Domnului: “Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste, ingerii cu pastorii slavoslovesc si magii cu steaua calatoresc, ca pentru noi S-a nascut Prunc tanar, Dumnezeu Cel mai inainte de veci”.
IISUS HRISTOS, MANTUITORUL LUMII
Mesia - Iisus Hristos si invatatura Sa
Activitatea lui Mesia sau a Mantuitorului Hristos a fost precedata cu putin de cea a lui Ioan Botezatorul, care ducea viata de ascet si boteza in Iordan, in asteptarea Celui <Pentru predica lui necrutatoare, Ioan Botezatorul a fost arestat si inchis de regele Irod Antipa (4 i.d.Hr. - 39 d.Hr.), fiul lui Irod cel Mare (39 i.d.Hr. - † 4 i.d.Hr.) la palatul Macherus si decapitat (Matei 14, 3-12; Marcu 6, 16-29; Luca 3, 19). Ucenicii lui Ioan s-au mentinut citeva zeci de ani. Dintre ei, au fost la inceput Apostolii Andrei si Ioan, care au urmat apoi Mantuitorului Hristos (Ioan 1, 37 si 40).
Mesia sau Mantuitorul Hristos este o personalitate unica, fara egal in istoria omenirii. Asupra vietii Lui s-au scris si se scriu numeroase lucrari si studii, autorii lor interpretind viata si opera Sa in functie de ideile lor istorice, filozofice, sociale, politice si economice. De aceea el este prezentat rind pe rind ca un ginditor, un filosof, um moralist, un idealist visator, un reformator, un vizionar.
Pentru crestini insa, Iisus Hristos este o persoana divino-umana, este Fiul lui Dumnezeu, Care s-a intrupat din Fecioara Maria si a vietuit ca persoana istorica in timpul imparatilor romani August (31 i.d.Hr. - 14 d.Hr.) si Tiberiu (14-37). Istoria nu prezinta viata Sa dumnezeiasca, aceasta facindu-se la alte discipline teologice, ci se ocupa numai de viata Sa omeneasca.
Iisus Hristos s-a nascut in zilele lui Irod, regele Iudeii, si ale procuratorului roman Quirinius, guvernator al Siriei, (Luca 2, 2), in timpul imparatului Augustus, cu citiva ani inaintea erei crestine, al carui inceput a fost stabilit de Dionisie cel Mic († 540) - originar din provincia romana Scythia Minor sau Dacia Pontica (Dobrogea in 753 a.U.c.
In genere, istoricii accepta ca Iisus Hristos s-a nascut cu 4 sau 5 ani mai inainte de 753 a.U.c., si nu cum gresit a stabilit Dionisie cel Mic.
Mai tirziu, traditia crestina a fixat si ziua nasterii Mantuitorului Hristos la 25 decembrie in fiecare an.
Evenimentele mai insemnate din viata Mantuitorului
Din Sfintele Evanghelii, cunoastem ca Iisus Hristos s-a nascut in Iudeea, la Bethleem, cu prilejul unui recensamint facut sub impartul Augustus, in timpul procuratorului Quirinius, cum am mai spus (Luca 2, 2). Din cauza poruncii regelui Irod de a ucide pruncii din Iudea <Ipotezele unor cercetatori rationalisti, dupa care Iisus ar fi invatat inaltele idei pe care le-a predicat, la preotii din Egipt, sau in alte tari (India), sint simple inchipuiri, si nu au nici un temei istoric.
Iisus Hristos si-a inceput misiunea Sa la virsta de 30 de ani, pe malurile Iordanului, nu departe de comunitatile esenienilor, printre ucenicii lui Ioan Botezatorul. Primii Sai discipoli au fost discipolii lui Ioan Botezatorul, ca Ioan si Andrei (Ioan 1, 37 si 40).
Cind Iisus afla de arestarea si moartea Sfintului Ioan Botezatorul de catre Irod Antipa, se retrage in Galileea, unde incepe sa invete in orasele din jurul lacului Ghenizaret, numit si Marea Galileei sau Marea Tiberiadei si in tinutul Decapolis, adica tinutul celor zece cetati, unde pe linga iudei, se aflau si greci. El si-a ales doisprezece Apostoli si invata in zilele Sabatului in sinagogile iudeilor. Iisus se adreseaza de preferinta oamenilor simpli, celor umili si bolnavi: orbi, paralitici, leprosi, indraciti, precum si vamesilor, carturarilor si farseilor in sinagogi, pe drumuri, in satele si orasele din Galileea, Iudeea si Samaria.
Durata activitatii publice a Mantuitorului nu este sigur cunoscuta din cauza deosebirii dintre Evanghelistii sinoptici Matei, Marcu si Luca, care vorbesc de un singur Paste, si Evanghelistul Ioan care vorbeste de trei Paste la care a participat El, ceea ce arata ca activitatea Sa a durat peste trei ani.
Dupa datele cele mai probabile, rezulta ca Iisus Hristos a trait mai mult de 33 de ani, cit se crede in mod obisnuit, anume 35-36 de ani, socotind data nasterii Lui in 749-748 a.U.c., iar data mortii in anul 783 a.U.c. sau si ceva mai mult, daca se va fi nascut inainte de 748 a.U.c.
Din activitatea mesianica a lui Iisus Hristos, Evanghelistii au retinut: botezul Lui de catre Ioan in apele Iordanului (Matei 3, 13, 17, Marcu 1, 9-11), chemarea Apostolilor (Matei 10), propovaduirea Sa insotita de minuni in Galileea, Iudeea si Ierusalim, intrarea Sa triumfala in Ierusalim, prinderea, judecarea, condamnarea, rastignirea pe cruce, moartea, invierea si inaltarea Lui. In vreo trei ani de misiune publica, Iisus Hristos a desfasurat o activitate extraordinara ca invatator, profet si facator de minuni, care, pe de o parte a facut o impresie puternica asupra poporului, iar pe de alta a stirnit ura conducatorilor religiosi ai iudeilor.
In cele din urma, Iisus Hristos a fost arestat din ordinul procuratorului roman Pontiu Pilat (26-36 d.Hr.), la instigatiile conducatorilor iudei si judecat de marele arhiereu Caiafa si de Sinedriul iudeilor. Vina care s-a adus lui Iisus Hristos de conducatorii iudei este religioasa si politica. El este acuzat de blasfemie, pentru ca S-a declarat pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Iata cuvintele lor: <
Conducatorii iudeilor se temeau foarte mult de romani, sa nu le nimiceasca tara si neamul si afirmau: <
Invatatura Lui. Iisus Hristos a vorbit si a lucrat in numele, cu autoritatea si puterea lui Dumnezeu Tatal, a marturisit inaintea Apostolilor si a oamenilor misiunea Lui dumnezeiasca, a avut o viata morala de o curatie si inaltime unica si incomparabila. El a dat invaturi sublime in cuvinte, parabole si imagini de o simplitate, sinceritate, adincime, frumusete si intelepciune supranaturala. Invatatura Lui n-a fost depasita si nu poate fi depasita de nici una dintre religiile naturale ale lumii, sau de vreun alt sistem de gindire religios, ea fiind de origine dumnezeiasca, revelata.
Evanghelia, adica Vestea cea buna, propovaduita de Iisus Hristos este un mesaj religios si moral, nu social, politic sau economic. Prin invatatura Sa, Mantuitorul urmareste mintuirea omului, care inseamna curatirea si eliberarea lui de pacate, restaurarea firii umane, reinnoirea, sfintirea si indumnezeirea omului.
Ideea centrala a propovaduirii Mantuitorului este <
Desi Iisus a predicat iudeilor, invatatura lui are caracter universal, fiind destinata intregii lumi. El insusi ne incredinteaza: <
In noua religie, ideea existentei unui singur Dumnezeu spiritual, nevazut, inefabil si infinit este esentiala. Exista un singur Dumnezeu adevarat in trei persoane sau ipostasuri: Tatal, Fiul si Duhul Sfint, care formeaza Treimea cea de o fiinta si nedespartita. Ideea de Dumnezeu este mult adincita prin invatatura lui Iisus Hristos si ea atinge cea mai inalta treapta a revelatiei divine.
Prin Fiul Sau, prin Domnul Iisus Hristos, care a imbracat chip de om, Dumnezeu Tatal S-a facut cunoscut oamenilor.
Iisus Hristos Si-a afirmat dumnezeirea Sa nu numai prin cuvintele si invatatura Sa, ci mai ales prin faptele, minunile si profetiile Sale. Minunea cea mai mare, care a confirmat ca El este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, este invierea Sa din morti. De asemenea, propriile Sale profetii confirma dumnezeirea Sa.
In invatatura crestina este implicata si conceptia despre om, antropologia, care sta in strinsa legatura cu conceptia despre Dumnezeu. Sfinta Scriptura invata ca omul a fost creat de Dumnezeu <
(II Petru 1, 4). << Caci stim ca atunci cind se va arata Iisus, ne incredinteaza Sf. Apostol Ioan, vom fi asemenea Lui, fiindca Il vom vedea precum este>> (I Ioan 3, 2).In morala, Evanghelia lui Iisus Hristos aduce o innoire si un progres tot atit de mare. Principiul si temeiul raporturilor dintre oameni este iubirea, iar semenii nostri devin prin iubire fratii nostri.
Iubirea este cea mai mare porunca data de Iisus Hristos si cea mai mare realizare a vietii crestine: iubirea fata de Dumnezeu, ca Tatal ceresc al tuturor oamenilor, si iubirea de oameni ca fii ai lui Dumnezeu si frati ai nostri. <
Dupa marturia Sfintului Apostol Ioan, <
Iisus Hristos a adus nu numai ideea de iubire a aproapelui nostru, ci a si dat pilda dumnezeiasca a unei vieti de iubire, bunatate, iertare si curatie sufleteasca, la care fiecare trebuie sa nazuiasca, spre desavirsirea sa.
Astfel, Iisus Hristos a unit strins credinta si fapta, religia si morala. Prin conceptia Sa spiritualista, prin accentuarea nemuririi omului si a raspunderii lui inaintea lui Dumnezeu, prin curatirea si intensificarea sentimentului religios si moral, prin conceptia despre Dumnezeu si om, Iisus Hristos a ridicat considerabil sensul si valoarea religiei si a largit orizontul ei ca religie revelata, dumnezeiasca.
_____________________________________
BETLEEM
In dimineata zilei urmatoare mergem in orasul Betleem, cale de numai 10 km la sud de Ierusalim. O bucurie duhovniceasca de taina se odihneste in inimile noastre. Ne cheama Betleemul! Ne cheama pastorii si magii! Ne cheama ingerii sa ne invete a canta. Ne cheama Fecioara Maria, cu Pruncul Iisus in brate, sa ne invete taina ascultarii; ne cheama batranul Iosif sa ne invete a tacea si a lauda pe Hristos Domnul, Care S-a intrupat pentru mantuirea noastra. Ne cheama Pestera Betleemului sa ne invete dragostea Preasfintei Treimi si smerenia Fiului lui Dumnezeu.Betleem, Craciun, colinde, Nasterea Domnului, magi, pastori, ingeri care canta si Fecioara Maria cu Pruncul Iisus culcat in iesle, sunt cele dintai cuvinte din Sfanta Evanghelie pe care ni le-au rostit mamele noastre. Sunt cele mai sfinte cuvinte care s-au intiparit adanc in memoria si in inimile noastre.
Pentru noi, romanii, care venim din tarea nemuritoarelor colinde de Craciun, cuvantul Betleem are o rezonanta cu totul sacra. El exprima mai mult decat orice alt oras din Tara Sfanta iubirea lui Dumnezeu pentru lume, smerenia Pruncului Iisus, nevinovatia pruncilor martiri si ascultarea pastorilor credinciosi, a magilor purtatori de daruri, a ingerilor din cer, a Fecioarei, a dreptului Iosif si a tuturor crestinilor. Betleemul cu toate imprejurimile lui are multe semnificatii pentru sufletul atat de sensibil al romanului. Popor pasnic, adanc legat de Hristos, de Biserica, de munti, de natura, de turmele de oi, de colinde, de flori si de cerul senin! Desi a trecut prin atatea drame in istoria sa, poporul roman a ramas tot asa de credincios, bland, linistit si plin de speranta. De aceea si Betleemul, cu pestera, cu Fecioara, cu Pruncul Iisus, cu magii, cu pastorii si ingerii care canta, au atitea semnificatii pentru sufletele noastre.
Cu aceste simtaminte in inimi ne urcam in autobuzul de Betleem si pornim din Ierusalim spre Cetatea lui David. La cativa kilometri se observa in partea stanga o veche manastire ortodoxa fortificata. Este Manastirea Sfantul Ilie sau Mar Eliyas, din secolul al V-lea, intemeiata de Cuviosul Anastasie. Dupa traditie, aici ar fi poposit putin Sfantul prooroc Ilie, in drum spre Muntele Horeb. In prezent se nevoiesc trei calugari in aceasta manastire. Putin mai inainte se vede o constructie veche din lespezi de piatra, cu bolta orientala. Este mormantul Rahilei, sotia patriarhului Iacov, care ne aminteste de cei 14.000 de prunci martiri ucisi de Irod.
Iata, se vede Betleemul! Betleemul, Cetatea lui David. Betleemul, patria si locul de nastere al Domnului nostru Iisus Hristos. Betleemul care a innoit intreaga lume! Privit de departe, Betleemul cu casele sale albe, asezate in forma de amfiteatru cu fata spre rasarit, pare un buchet de flori albe, coborat din cer pe aripi de ingeri. Oraselul mltimilenar, legat atat de Vechiul cat mai ales de Noul Testament prin Nasterea Domnului si Mantuitorului lumii. Deasupra lui au cantat ingerii acea nemuritoare cantare: Slava intre cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire! (Luca 2, 14). Aceasta este cel mai frumos imn al pacii, al impacarii noastre cu Dumnezeu. Este cel dintai colind cantat pe pamant!
Ne uitam cu multa cucernicie spre Betleem. Este asezat pe coline domoale de piatra. Ici-colo se inalta turle de biserici, chiparosi, maslini, eucalipti si multe flori. De jur-imprejur se intind campuri cultivate, gradini cu vita-de-vie, portocali si lamai. Dincolo de Betleem, spre sud-est, se vad culmile de culoare gri-roscata ale muntilor Galaadului si Moabului. Pe varfurile lor nici un fel de verdeata, nici o locuinta omeneasca. Dupa aceste coline pustii se vede depresiunea Marii Moarte.
Intram in Betleem. Un oras mic si destul de curat ce numara pana la 30.000 de locuitori, dintre care majoritatea sunt arabi. Intrebam de Biserica Nasterii lui Hristos. Atat pestera in care S-a nascut Domnul, cat si biserica inaltata deasupra ei, se afla in partea de rasarit a orasului.
Biserica Nasterii Domnului
Suntem in fata marii Biserici a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos. Este cea mai veche si mai originala biserica crestina din Tara Sfanta. In fata ei se afla un loc liber, ca un fel de piata, pavata cu dale de piatra. In partea dreapta se inalta biserica armeana. In partea stanga, spre nord, se ridica o cladire mare a calugarilor franciscani, un fel de hotel pentru pelerini, cu chilii pentru calugari si o biserica inchinata Sfintei Ecaterina. Iar drept inainte, spre rasarit, se vede marea Biserica a Nasterii Domnului, din veacurile IV-VI, ridicata deasupra Sfintei Pesteri. Intrarea se face pe o usa foarte joasa si ingusta, dinspre apus. Facem trei inchinaciuni fata usii, ne plecam si intram. Prima incapere este un fel de pridvor larg, numit atrium. Apoi a doua incapere tot asa de mica si iata-ne in marea Biserica a Nasterii lui Hristos!Slava Tie, Mantuitorule, ca ne-ai invrednicit in viata aceasta pamanteasca sa calcam cu picioarele noastre pacatoase pe acest loc asa de sfant, unde s-a lucrat taina mantuirii neamului omenesc! Slava Tie, Mantuitorule, ca ne-ai binecuvantat sa ajungem si aici la Betleeem. Invredniceste-ne sa ne inchinam si in pestera in care Te-ai nascut!
Privim cu evlavie interiorul bisericii. Este cu totul divin si maret, pe masura credintei marilor imparati bizantini. In total, lungimea bisericii este de 60 metri si latimea de 30. Prima biserica a fost construita, aici, de Sfanta Imparateasa Elena, in anul 326. Dupa doua secole, in anul 531, marele imparat Iustinian a modificat si infrumusetat aceasta biserica, pastrand in cea mai mare parte primul lacas. Biserica zidita de Sfanta Elena se compunea dintr-un atrium (pronaos), un naos, compus din cinci nave logitudinale sprijinite pe stalpi de marmura, si altarul poligonal, ridicat chiar deaspura Sfintei Pesteri. Pardoseala era impodobita cu mozaicuri de mare calitate artistica, cu motive florale crestine.
Imparatul Iustinian a impartit atriumul in doua incaperi: pridvor si nartex (pronaos), ambele destul de mici. Naosul propriu-zis este cel din anul 326, lung de peste 40 de metri, format din cinci nave longitudinale, dupa vechiul tip bazilical. Navele laterale se sprijina pe patru randuri de coloane de marmura rosie, in numar de 44 – cate 11 coloane in fiecare rand. La jumatatea naosului se urca cateva trepte si se ajunge in fata Sfantului Altar. Tot Iustinian cel Mare a transformat vechiul altar poligonal intr-un altar cu trei abside. Absida centrala este altarul propriu zis al ortodocsilor. Absida din dreapta este prevazuta cu un al doilea altar ortodox, mai mic. Iar absida din stanga are un altar care apartine Bisericii Armene. Din ambele abside se coboara pe trepte in pestera.
Peste mozaicul primei biserici, Iustinian a pus dale mari de marmura, iar peretii i-a impodobit cu mozaicuri de rara frumusete. In sapaturile din ultimele decenii s-au descoperit portiuni mari din mozaicul bisericii zidita de Sfanta Elena, pe care le-am admirat si noi. In timpul marii invazii a persilor din anul 614, condusa de Hosroe, au fost distruse definitiv in Palestina sute de biserici crestine de cea mai mare importanta. Numai biserica din Betleem a scapat din mainile lor. Caci, vazand pictati pe pereti pe cei trei magi in haine persane si ascultand rugamintile calugarilor slujitori, au renuntat s-o mai distruga. Pe vremea primei cruciade (1096-1099), Biserica Nasterii Domnului a fost luata de la ortodocsi si data in mainile catolicilor impreuna cu Sfanta Pestera. Aceasta nedreptate a durat secole de-a randul. Dar in anul 1757 Biserica Sfintei Elena si a lui Iustinian a fost data din nou in posesia ortodocsilor. Tot atunci catolicii au fost indepartati si din Sfanta Pestera, pe care o ocupasera in mod silnic. Dupa aceasta data, catolicii si-au construit o alta biserica in partea de nord, alaturi de marea catedrala ortodoxa.
In prezent Biserica Nasterii Domnului se prezinta tot atat de mareata si impunatoare ca acum 1600 de ani, fiind bine restaurata, intretinuta curat si impodobita ca o mireasa. Interiorul pastreaza mireasma binecuvantata a primelor veacuri crestine. Admiram mozaicurile milenare, catapeteasma sculptata si aurita, policandrele si candelele, in numar de 54, care atarna de tavane. Admiram bolta bisericii care este lucrata artistic in lemn, dupa vechiul stil bazilical. Ne inchinam cu evlavie in Sfantul Altar si la icoane, pe care le-au sarutat atatea generatii de credinciosi si pelerini din toata lumea.
Slava Tie, Fiule al lui Dumnezeu, pentru acest dumnezeiesc altar, unde Te-ai nascut din Fecioara Maria pentru a noastra mantuire! Slava Tie, Iisuse Hristoase, pentru Fecioara din care Te-ai nascut, pentru Sfanta Elena care Ti-a inchinat acest lacas, pentru cuviosii calugari care au slujit aici cu frica de Dumnezeu, pentru toti cei ce s-a mantuit in numele Tau...!
Sarutam icoanele imparatesti din catapeteasma. Toate sunt vechi si imbracate in argint. Ne inchinam si la icoanele facatoare de minuni, ce se afla in absida din dreapta – icoana Maicii Domnului cu Pruncul si icoana Sfantului Nicolae. Apoi stam de vorba cu Parintele Ieronim, un calugar cu chip bland si luminos. Sfintia sa ne spune ca in marea biserica se face Liturghie numai Duminica si in sarbatori, iar in celelalte zile se savarsesc obisnuitele laude. Liturghia zilnica se face numai in Sfanta Pestera, dimineata intre orele 5,30-7. In sarbatori se face concomitent Liturghie, atat in Pestera, cat si in catedrala.
Cu gandul la Sfanta Fecioara si la Pruncul Iisus culcat in iesle, ne pregatim sa ne inchinam in Sfanta Pestera.
Pestera Nasterii lui Hristos
Dupa ce aprindem cateva lumanari de ceara aduse din tara, coboram treptele de piatra din absida dreapta si intram in Sfanta Pestera. Aici cadem cu fata la pamant si ne rugam.Slava Tie, Mantuitorule, ca Te-ai milostivit de neamul nostru omenesc! Slava Tie, Fiule al lui Dumnezeu, ca Ti-ai luat trup din trupul Fecioarei Maria, ca sa indumnezeiesti trupul nostru cel zdrobit. Slava Tie, Iisuse Hristoase, ca aici, in aceasta pestera de taina, Te-ai desertat de slava dumnezeirii, ca sa ne imbraci pe noi intru slava. Slava Tie, Bunule, ca aici Te-ai coborat intre oameni, ca sa-I ridici la cinstea cea dintai. Slava Tie, pentru dumnezeiasca Ta dragoste! Slava Tie, pentru marea smerenie! Slava Tie, pentru intrupare, pentru negraitele Tale judecati, pentru toata taina rascumpararii neamului omenesc! Slava Tie, Mantuitorule, pentru Fecioara Maria si pentru batranul Iosif, care a slujit cu credinta pe Fecioara! Slava Tie, pentru cei trei magi aducatori de daruri, pentru steaua care Ti-ai slujit, pentru pruncii care Te-au marturisit, pentru stramosul Tau David si pentru cetatea Betleem, ca de mare cinste s-au invrednicit. Slava Tie, pentru Sfanta Pestera care Te-a adapostit, pentru taina cea mare a intruparii Tale, pentru negraita semrenie, pentru nemuritoarea bucurie care au izvorat lumii din aceasta pestera. Pentru toate, slava Tie!
Cantam in genunchi Evanghelia Nasterii lui Hristos:
In zilele acelea a iesit porunca de la Cezarul August sa se inscrie toata lumea… Si se duceau toti sa se inscrie, fiecare in cetatea sa. Si s-a suit si Iosif din Galileea, din Cetatea Nazaret, in Iudeeea, in cetatea lui David, care se cheama Betleem, pentru ca el era din casa si din neamul lui David, ca sa se inscrie impreuna cu Maria cea logodita cu el, care era insarcinata. Dar pe cand erau ei acolo, s-au implinit zilele ca ea sa nasca. Si a nascut pe Fiul Sau, Cel Unul Nascut, si L-a infasat si La culcat in iesle, caci nu mai era loc pentru ei in casa de oaspeti. Si in tinutul acela erau pastori, stand pe camp si facand de straja noaptea imprejurul turmei lor. Si iata ingerul Domnului a stat langa ei si slava Domnului a stralucit imprejurul lor, si ei s-au infricosat cu frica mare. Dar le-a zis ingerul: Nu va temeti, caci iata va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Caci vi S-a nascut astazi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui David. Si acesta va va fi semnul: veti gasi un Prunc infasat culcat in iesle. Si deodata s-a vazut, impreuna cu ingerul, multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamant pace intre oameni bunavoire! Iar dupa ce ingerii au plecat de la ei la cer, pastorii vorbeau unii catre altii: Sa mergem dar pana la Betleem si sa vedem cuvantul acesta ce s-a facut, pe care Domnul ni l-a facut cunoscut. Si grabindu-se, au venit si au aflat pe Maria si pe Iosif si pe prunc culcat in iesle. Si vazandu-L, au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil. Iar Maria pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa. Si s-au intors pastorii, slavind si laudand pe Dumnezeu pentru toate cate auzisera si vazusera, precum li se spusese (Luca 2, 1-20).
Iar daca S-a nascut Iisus la Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod, regele, iata magii de la rasarit au venit la Ierusalim, intreband: Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am vazut steaua Lui la rasarit si am venit sa ne inchinam Lui. Si auzind, regele Irod s-a tulburat si tot Ierusalimul impreuna cu dansul… Atunci Irod a chemat in ascuns pe magi si a aflat de la ei lamuriri in ce vreme s-a aratat steaua. Si trimitandu-i la Betleem, le-a zis: Mergeti si cercetati cu de-amamnuntul despre Prunc si daca Il veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma inchin Lui. Iar ei, ascultand pe rege, au plecat si iata, steaua pe care o vazusera la rasarit mergea inaintea lor, pana ce a venit si a stat deasupra unde era Pruncul. Iar ei, vazand steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Si intrand in casa, au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Lui, si cazand la pamant, s-au inchinat Lui, si deschizand visteriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tamaie si smirna. Apoi, luand instiintare in vis sa nu se mai intoarca la Irod, pe alta cale s-au dus in tara lor.... (Matei 2, 1-12).
Aici, in aceasta pestera mica si nebagata in seama, S-a smerit Fiul lui Dumnezeu, pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire. In aceasta pestera nelocuita S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, ca sa impace pe oameni cu Dumnezeu! In aceasta pestera, alaturi de vitele cele necuvantatoare, S-a smerit Hristos Cuvantul, ca sa ne scoata pe noi, pacatosii, din starea cea dobitoceasca in care ne aflam. Aici s-a vazut fata catre fata, Dumnezeu cu omul, cerul cu pamantul, Hristos cu Adam, Pruncul cu Fecioara, Stapanul cu robul. Aici s-a atins focul de materie si nu s-a mistuit. Aici s-a atins focul de materie si nu s-a mistuit. Aici s-a atins Dumnezeu de om si l-a indumnezeit. Aici S-a odihnit Iisus Pruncul in bratele Fecioarei Maria si prin ea toate bratele mamelor le-a sfintit si neascultarea Evei a vindecat-o. Cerul a dat steaua, pamantul a oferit pestera. Dumnezeu a dat pe Fiul, omul a dat pe Fecioara; templul a dat pe batranul Iosif, vitele au oferit ieslea cu paie, iudeii au dat pe pastorii oilor, luna a picurat lumina, noaptea a invaluit in necuprins taina Intruparii. Si asa s-a savarsit taina impacarii omului cu Dumnezeu prin impreuna lucrarea celor ceresti cu cele pamantesti, prin negraita smerenie si topire in dumnezeiasca Dragoste! Uimiti de aceasta desertare a dumnezeirii pe pamant, de aceasta divina impacare, ingerii s-au coborat printre oameni si de bucurie au inceput a canta si au invatat si pe oameni sa cante maririle lui Dumnezeu. Ca unde este impacare, acolo este mantuire, acolo este bucurie si cantare. Si asa s-a nascut Biserica si slujbele si colindele. Asa s-au invatat oamenii de la ingeri sa se roage, sa cante si sa slaveasca pe Dumnezeu. Din acest ceas, ingerii canta cu noi, plang pentru noi, se roaga pentru noi si impreuna cu noi ne invata a canta, a ne ruga, a iubi si a plange. Ne invata taina mantuirii si a bucuriei dumnezeieisti!
Slava Tie, Mantuitorule, pentru dumnezeiasca Nasterea Ta! Slava Tie, pentru Fecioara Maria si pentru batranul Iosif; pentru ingerii care ne-au invatat a canta, pentru pastorii care ne-au deprins a Te cauta, pentru magii care ne-au invatat sa-Ti aducem daruri! Slava Tie, pentru steaua cerului si pestera pamantului! Pentru toate, slava Tie!
Calauziti de steaua sfintei credinte venim de departe, din tara Carpatilor, sa ne inchinam Tie, Mantuitorule, in Pestera Betleemului. Te-am intalnit in Nazaretul Galileii, ascultand de Iosif si Maria. Te-am intalnit la Iordan, cerand botezul de la Ioan. Te-am intalnit pe Muntele Taborului imbracat in vesmant de lumina. Apoi Te-am intalnit la Cina cea de Taina si pe Muntele Sion, invatand pe ucenicile tainele mantuirii. Am mers dupa Tine, noaptea, in Gradina Ghetsimani, si am invatat de la Tine, Mantuitorul nostru, a ne ruga si a ne smeri, a rabda si a suferi, a ierta si a ne jertfi pentru numele Tau. Te-am vazut prins de oameni, judecat, condamnat si rastignit pe Golgota si ingropat sub pamant. Dar Te-am vazut si inviat, imbracat in lumina, si inaltat cu slava la ceruri, ca un Dumnezeu si Mantuitor.
Acum, calauziti de aceeasi stea, am venit si in Pestera din Betleem, sa Te vedem Prunc mic, infasat, culcat in iesle. Venim sa ne inchinam Tie, si Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Venim sa Te slavim impreuna cu ingerii din cer, sa-Ti cantam de bucurie impreuna cu pastorii si sa-ti aducem daruri impreuna cu magii de la rasarit.
Primeste-ne si pe noi, Iisus, Pastorule cel Bun, Cel ce Te-ai facut Prunc pentru noi. Primeste-ne sa intram cu credinta in pestera, sa cadem in fata ieslei, sa ne inchinam smereniei Tale, sa laudam pe Fecioara Maria, sa cinstim pe dreptul Iosif, sa marim pe inteleptii magi, sa vedem pe pastori, sa ascultam cantarea ingerilor. Invata-ne a canta cu bucurie si a Te lauda din dragoste, a Te marturisi cu ravna si a ne ruga cu credinta, a astepta mila Ta cu rabdare si a ne smeri cu pace in suflet. Primeste-ne sa ne marturisim Tie, Fiule al lui Dumnezeu, si sa-Ti multumim din inimi pentru toate cate ne-ai dat noua.
Suntem fiii Bisericii Tale si am venit sa ne inchinam la Pestera Betleemului, in numele fratilor si parintilor nostri, in numele neamului nostru milenar. Nu ti-am adus, asemenea magilor, nici aur, nici smirna, nici tamaie, nici scutece de fir, nici daruri de mult pret. Ca toate acestea nu-Ti trebuiesc, ca Cel ce Te imbraci in vapaie de foc si Te odihnesti pe scaun de heruvimi. Ci iti aducem in loc de aur, dragostea si credinta noastra si a parintilor nostri. In loc de tamaie, iti aducem rugaciunile noastre si ale fratilor nostri. Iar in loc de smirna iti aducem nadejdea noastra si a fiilor nostri in viata de veci. Primeste, Mantuitorule, dragostea, rugaciunile si nadejdea noastra, precum ai primit cantarea ingerilor si a pastorilor. Primeste marturisirea inimilor noastre si ne calauzeste pe calea mantuirii! Binecuvinteaza Iisuse Hristoase, lumea cu pace si tara noastra romaneasca cu bucurie si indestulare. Binecuvanteaza casele cu parinti credinciosi si mamele cu dragoste de prunci. Binecuvinteaza pe fiii poporului nostru cu deplina unitate si armonie; pe pastori, cu ravna si grija pentru turma, iar pe credinciosi, cu intelepciune si dreapta credinta. Binecuvinteaza-ne si pe noi, fii Tai, cu frica de Dumnezeu si iertare de pacate si ne invredniceste, impreuna cu ingerii si pastorii, sa Te marturisim si sa-Ti cantam: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire! Amin.
Dupa ce savarsim rugaciunea, ne apropiem de locul cel mai sfant din Pestera, unde a fost ieslea cu Pruncul Iisus, care se afla in partea de rasarit. O stea de aur fixata in pardoseala de marmura rosie ne indica locul Nasterii Domnului. Ne plecam cu fruntea la pamant, ne atingem de acest loc dumnezeiesc, sarutam si ne retragem alaturi in liniste.
Pestera Nasterii este o incapere naturala in stanca, foarte modesta, lunga de 7 metri si lata de 3 metri. Are forma aproape dreptunghiulara si este asezata exact sub altarul bisericii facuta de Sfanta Elena in anul 326. Pe jos este pardosita cu marmura, peretii sunt captusiti cu mici panouri de carton, iar bolta cilindrica este cea originala, legata de fier din cauza bisericii care apasa deasupra. Doua scari laterale duc in cele doua abside ale bisericii mari.
Locul unde a fost ieslea cu Pruncul se afla exact la rasaritul pesterii si formeaza altarul propriu-zis unde slujesc zilnic ortodocsii. Pe steaua de aur sunt scrise in limba latina cuvintele: “Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est” (Aici a nascut Fecioara Maria pe Iisus Hristos). Vizavi de altar, spre sud-est, se afla un mic altar deservit de catolici, unde Fecioara Maria a alaptat pe Iisus Pruncul. Alaturi se afla inca un mic altar, numit “Altarul Magilor”. Aici cei trei magi si-au deschis visteriile lor si au adus lui Hristos aur, tamaie si smirna.
In Sfanta Pestera se face Liturghie in fiecare dimineata, intre orele 5,30-7 de catre un preot ortodox. Dupa ortodocsi slujesc zilnic armenii si catolicii. In sarbatori se face Sfanta Liturghie in Pestera intre orele 7-8,30, cand iau parte numerosi credinciosi din Betleem si pelerini straini. Iar in biserica mare a Nasterii Domnului ce se inalta deasupra, se face Sfanta Liturghie numai in Duminici si sarbatori, intre orele 8-11, de catre un preot cu diacon; mai rar se slujeste cu arhiereu.
Aprindem in Pestera lumanari de ceara aduse din tara, spre pomenirea noastra si a bunilor nostri crestini. Apoi cantam troparul Nasterii lui Hristos si colindul romanesc “Steaua sus rasare” si incheiem cu condacul Nasterii Domnului: “Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste, ingerii cu pastorii slavoslovesc si magii cu steaua calatoresc, ca pentru noi S-a nascut Prunc tanar, Dumnezeu Cel mai inainte de veci”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu